Colocviile Revistei „Transilvania”, Ediția a X-a, 14-16 noiembrie 2013

Evenimente USR   14 Nov 2013

colocviile_transilvania.jpgÎntre 14 și 16 noiembrie, la Sibiu, vor avea loc colocviile revistei Transilvania, ediția a X-a.

Această ediție aniversară îi va fi dedicată regretatului Alexandru Mușina, premiat al revistei la edițiile anterioare ale colocviilor. Dintre participanți, îi amintim pe Andrei Bodiu, Mircea Braga, Rodica Braga, Rita Chirian, Teodora Coman, Bogdan Crețu, Caius Dobrescu, Teodor Dună, Alex Goldiș, Andrian Lăcătuș, Doris Mironescu, Ion Mureșan, Mirela Ocinis, Antonio Patraș, Ioan Es. Pop, Simona Sora, Andrei Terian, Dragoș Varga etc.

Programul Colocviilor

Joi, 14 noiembrie, Biblioteca Județeană ASTRA, Corp B, Sala de lectură, etaj 5

  • Ora 18.00 Deschiderea Colocviilor. Prezentarea invitațiilor. Intervenții în plen
  • Ora 18.30 Prezentări de carte – Antonio Patraș: Eugen Lovinescu și modelele românești și europene ale criticii literare interbelice, Editura Muzeului Literaturii Române, 2013; Scriitorul și umbra sa. Geneza formei în literatura lui E. Lovinescu, Editura Institutul European, 2013, I.D. Sîrbu. De veghe în noaptea totalitară, InfoArt Media, 2011. Prezintă: Andrei Terian, Radu Vancu, Dragoș Varga.
  • Ora 19.15 Masă rotundă cu tema Modelele criticii literare contemporane. Moderatori: Radu Vancu și Dragoș Varga.

Vineri, 15 noiembrie, Biblioteca Județeană ASTRA, Corp B

  • Ora 11.00 Masă rotundă cu tema Instituții de validare în literatura contemporană: edituri, reviste, premii. Moderator: Doris Mironescu
  • Ora 18.00 Masă rotundă cu tema Alexandru Mușina: portret colectiv.
  • Ora 19.00 Lecturi de poezie: Ion Mureșan, Ioan Es. Pop, Teodor Dună

Vineri, 15 noiembrie, Biblioteca ASTRA din Sibiu, Corp B, foaier

  • Ora 16.00  Prezentare de carte: ediția în limba engleză a studiului lui Petre Andrei, Fascismul (ediție îngrijită de Doru Tompea, cu un cuvânt înainte de Daniel Șandru și un studiu introductiv de Sorin Bocancea) și numărul 2 al revistei Polis (cu tema Minorități), ambele apărute la Editura Institutul European Iași. Prezintă: Dragoș Dragoman, Bogdan Gheorghiță, Horia Savu.

Sâmbătă, 16 noiembrie, WeltKultur Café (str. Nicolae Bălcescu)

  • Ora 10.30 Dimineața poeților. Lecturi ale poeților invitați

Arhiva