Festivalul Național de Literatură (FestLit Cluj 2025)
În zilele de 11 și 12 iunie 2025 s-a desfășurat cea de-a 12-a ediție a Festivalului Național de Literatură (FestLit Cluj 2025), organizat de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor.
Miercuri, 11 iunie, de la ora17, în Sala Tonitza a Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Rondul de gală a fost precedat de un Cuvânt despre Eminescu rostit de Ioana Bot. Recitalul poetic maraton a fost susținut de peste 30 de poeți, români și maghiari, invitați de la reprezentanțele Filialei clujene (Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj), de la Filialele Mureș și Brașov, de la E-MIL (Liga scriitorilor maghiari din Transilvania). Cum ediția a stat sub semnul Dialogului între generații, la microfon s-au perindat poeți cu vârste între 17 și 95 de ani. Un spectacol al diversității și al comunicării libere, fără prejudecăți. Au citit/recitat Aurel Rău, Markó Béla, Ion Pop, Horia Bădescu, Mariana Bojan, Mihai Măniuțiu, Tompa Gábor, Vasile Igna, Andreea Iulia Scridon, Szántai János, Ion Mureșan, Gabriel Bota, Noémi László, Dan Breaz, Oana Boc, Adrian Popescu, Ana Herța, Florentin Popa, Robert Laszlo, Adriana Teodorescu, Menuț Maximinian, Vlad Moldovan, Daniel Moșoiu, Mărcuțiu-Rácz Dóra, Viorel Mureșan, Olimpiu Nușfelean, Karácsonyi Zsólt, Nicolae Avram, Daniel Săuca, Nicolae Scheianu, Gelu Vlașin, Alexandru Jurcan, Flaviu Claudiu Mihali și foarte tinerele Ana Ciobanu, Amalia Levey, Noemi Sabo.Un Intermezzo muzical a fost asigurat de poeta Iulia Iacob (pian). Moderatoare: Doina Gecse Borgovan.
Joi, 12 iunie, de la ora 10, la sediul Filialei Cluj (str. Universității nr. 1): un simpozion/dezbatere – Conversații între generații. Intervenții în deschidere: Aurel Codoban, Ion Pop, Balázs Imre József. Au mai intervenit Ion Mureșan, Gheorghe Glodeanu, Alina Pamfil, Olimpiu Nușfelean, Irina Petraș. Cu acest prilej, a fost lansată antologia Vremea uitată. Eseiști ai Transilvaniei (cea de-a 37-a antologie a Filialei Cluj), în care semnează 70 de scriitori ardeleni. Caietele și antologiile FestLit Cluj au avut, de-a lungul edițiilor succesive, teme precum: Școala Ardeleană și începuturile modernității românești; Farmecul etimologiilor. Elogiu limbii române; Literatura română – începuturi; Literatură şi feminitate; Transilvania din cuvinte; 70 (Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor și Almanahul literar/Steaua), Istoriile literaturii române; Scriitorul și Lumea; Cartea cuvintelor-madlenă; Rondul scriitorilor; Autoportrete în oglindă; Petrecere cu stil. Literatură și gastronomie; Lumea din cuvinte. Realitate și ficțiune, Cartea cărților copilăriei, tot atâtea titluri pe raftul cărților Filialei. Vremea uitată. Eseiști ai Transilvaniei duce mai departe, măcar cu un pas, proiectul antologiilor bilingve (română-maghiară), lansat și coordonat de Molnos Lajos: Un pahar cu lumină/Pohárnyi fény. Poeţi contemporani clujeni, 2005, și Lumea fără mine/A világ nélkülem. Prozatori clujeni contemporani, 2007. Ea aduce alături eseiști ardeleni contemporani, deocamdată cu texte în limba română, urmând ca, într-un viitor nu foarte îndepărtat, să apară și varianta în limba maghiară.
Cum se spune în fragmentul extras din Eseul, o formă a neliniștii, cartea Alinei Pamfil: „Orientarea reflecţiei asupra actului scrierii face din eseu mai mult decât o simplă expresie textuală a unui eu gândind: genul devine şi expresie a unui eu scriind; devine discurs-act, ce înregistrează, dincolo de experienţa înţelegerii unor obiecte (precum nimicul, oboseala, boala, lectura unei cărţi, a unei pânze etc.), experienţa transcrierii acestei înţelegeri: o înţelegere incompletă şi imperfectă trecută, parţial şi imperfect, în text. Conştiinţa incompletitudinii generează o poetică în care figurile rătăcirii şi zonele de indeterminare ocupă un loc privilegiat, o poetică ce se configurează după modele iregulare şi deschise”. Moderatoare: Irina Petraș, Constantina Raveca Buleu
La Galeriile revistei Steaua, a putut fi vizitată expoziția „Cu gândiri și cu imagini”, grafică de Laura Poantă inspirată din opera eminesciană.
Reușita evenimentului se datorează sprijinului Primăriei Cluj-Napoca, Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Editurii Școala Ardeleană, dar și tuturor participanților care au asigurat o atmosferă de caldă colegialitate și implicare entuziastă.