Joi, 8 mai 2025, la Săvârșin, a avut loc Colocviul Național al Revistelor de Cultură, manifestare organizată de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Arad a USR și Primăria Săvârșin.
A fost a VIII-a ediție a Colocviului, prezidată, ca de obicei, de scriitorul Vasile Dan, președintele Filialei Arad a USR, și de poetul Ion Vodicean, primarul Săvârșinului.
Au fost invitați coordonatori și redactori ai celor mai importante reviste de cultură din România.
Uniunea Scriitorilor din România a fost reprezentată de vicepreședintele ei, eseistul Angelo Mitchievici.
Reuniunea s-a desfășurat pe Domeniul Regal de la Săvârșin și a fost moderată de Cristian Pătrășconiu, redactor-șef adjunct al revistei România literară.
Tema aleasă în acest an a fost: „Reviste literare de direcție sau reviste magazin-literar?”.
Într-o dezbatere vie, scriitorii prezenți au căutat un răspuns la această întrebare. Cele două variante au fost considerate – de cei mai mulți dintre vorbitori – soluții complementare în aria presei culturale de azi.
La finalul manifestării, primarul Săvârșinului i-a înmânat criticului literar Mircea Mihăieș (redactorul-șef al revistei Orizont din Timișoara), diploma de „Revistă de cultură a anului 2025”, conferită publicației pe care o conduce de către Majestatea-Sa Margareta, custodele Coroanei României.