Înainte de a vă prezenta ceea ce am realizat și ceea ce n-am realizat din obiectivele programului de candidatură din mandatul încheiat, mă simt dator să mulțumesc conducerii încă în funcție a Uniunii noastre, precum și șefilor de Filiale și tuturor membrilor care ne-au stat alături, implicându-se în activitățile curente și sprijinindu-ne în depășirea dificultăților, care n-au lipsit, din păcate, nici în ultimii cinci ani. Toată recunoștința mea pentru Gabriel Chifu, care, deși a demisionat din funcția de vicepreședinte, a continuat să fie prezent, atât la Uniune, cât și la „România literară”, la fel de devotat și de indispensabil ca și înainte. Nădăjduiesc că va accepta să facă parte și pe mai departe, într-o formă sau alta, din viitoarea echipă aleasă să conducă Uniunea.
Raportul meu de acum cinci ani se deschidea – cum probabil unii dintre dv. își amintesc – cu un lung pasaj consacrat numeroaselor procese intentate de câțiva foști colegi de breaslă, care au încercat, cum să spun mai simplu, să-și adjudece Uniunea Scriitorilor, organizând o Adunare Generală de alegeri și solicitând justiției s-o recunoască. Deși la Adunare au participat 17 persoane, iar la reconvocarea ei, din cauza lipsei de… cvorum (sic!), doar 7, a fost nevoie de 200 de procese, care ne-au costat o jumătate de milion de euro (și doar câteva mii recuperate) pentru a pune capăt pretențiilor reclamanților. Astăzi vă pot informa că am câștigat toate aceste procese prin sentințe definitive, urmare a cărora Uniunea noastră a fost recunoscută ca legală și toate consecințele negative au fost înlăturate. Mai există pe rol un singur proces, cel dintâi intentat de noi, care cere instanțelor condamnarea foștilor noștri colegi pentru fapte penale. Mulțumesc, și pe această cale, doamnei avocat Corina Popescu și colaboratoarelor d-sale, pentru contribuția inestimabilă la acest rezultat. Vă amintiți că acum cinci ani doamna Corina Popescu ne-a însoțit aproape în toate Filialele cu ocazia alegerilor. Îmi pare rău că nu mai avem această plăcere și totodată mă bucur că n-a mai fost nevoie s-o punem pe drumuri pe extraordinara avocată. Capitol, așadar, încheiat!
Spre a rămâne în aceeași ordine a lucrurilor, trebuie să vă spun că amenințările la existența Uniunii Scriitorilor n-au încetat odată cu câștigarea proceselor. Un raport al Ministerului Finanțelor și unul al Curții de Conturi au pus din nou în cumpănă situația financiară a Uniunii și, implicit, existența ei ca instituție. Din fericire, ambele rapoarte s-au dovedit false și tendențioase și au fost retrase. Niciunul nu s-a dovedit inocent. Bănuielile noastre cu privire la originea lor sunt ipotetice. Dar mă simt obligat să vi le destăinuiesc. Ca un făcut, ambele rapoarte au un centru comun de interes: soarta clădirii Casei Vernescu, dată nouă în folosință pe 49 de ani, cum știți, de către Ministerul Culturii, la care râvnesc, nu de azi, de ieri, diverși rechini imobiliari. În spatele lor, firele rețelei conduc spre unii din cei care au făcut atâta rău posibil, material, de imagine și moral Uniunii. Se pare că sunt și oameni care nu știu decât să facă rău.
Mă angajam în Programul trecut ca, împreună cu echipa de conducere aleasă, dar și cu participarea cât mai multora dintre dv., să continuăm să organizăm manifestări literare în toate Filialele din țară. Ne-am ținut de cuvânt. Din 2018 până în 2022 am organizat 78 de manifestări. Dacă n-ar fi fost cei doi ani de pandemie, numărul lor ar fi fost și mai mare. Trebuie să adaug că la unele dintre manifestările noastre cu tradiție am renunțat (cum ar fi Premiul „Ion Creangă” de la Piatra Neamț, unde autoritățile locale s-au opus nominalizărilor noastre, pe motive politice), iar la altele am fost pe punctul de a renunța (cum ar fi Premiul „Mihai Eminescu” de la Botoșani, după 32 de ani de la inițierea lui, și tot din cauza ambițiilor autorităților locale). De curând, Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte, a contactat autoritățile din cele două orașe și a reușit un compromis în virtutea căruia ambele premii ar putea fi reluate. În general, manifestările vă sunt cunoscute. Aș stărui o clipă asupra uneia care a pornit la drum în mandatul actual, și anume simpozionul „Interferențe literare româno – maghiare” de la Tg. Mureș, în cadrul căruia au fost publicate traduceri în limba maghiară ale unor romane și volume de poezie datorate unor scriitori români și, respectiv, traduceri în limba română ale unor cărți datorate unor scriitori maghiari din România. Totul, cu colaborarea Filialei Tg. Mureș. Aș vrea să subliniez consistența și varietatea manifestărilor: simpozioane, turniruri de poezie, festivități de premiere, gale de literatură, festivaluri internaționale, colocvii de literatură consacrate tinerilor sau traducătorilor. Manifestările au fost organizate în colaborare cu Filialele noastre, între care multe foarte active, de exemplu, Filialele Alba – Hunedoara, Sud – Est (cu o nouă conducere), București – Traduceri Literare, Cluj, Dobrogea, Iași și altele, cu sprijinul generos al autorităților locale. La Tg. Jiu și la Roman, Uniunea a patronat acordarea de premii. Manifestările noastre au avut din capul locului scopul de a spori vizibilitatea scriitorului în societate și de a crește interesul pentru lectura cărților de literatură. Am fost – cu deosebire cei care suntem profesori – în școli și în universități. Vocea Uniunii Scritorilor s-a făcut remarcată în dezbaterile legate de proiectul de reformă a învățământului. „România literară” a publicat opiniile unor dascăli, și nu doar de română, intervenții pe temă ale colaboratorilor (inaugurând o rubrică permanentă intitulată Didactica, a cărei semnatară este o profesoară la un liceu din Tg. Jiu), și, nu de mult, un Memoriu al Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române. Revistele Uniunii, la rândul lor, au publicat dezbateri și anchete pe teme literare și de cultură generală și, iarăși nu în ultimul rând, luări de atitudine socială și politică, referitoare la evenimente importante din țară și din străinătate, la războiul din Ucraina și la altele. Sigur, Uniunea Scriitorilor este o asociație apolitică, dar asta nu înseamnă că membrilor le sunt interzise opiniile politice și chiar partizanatul. În Programul de acum cinci ani spuneam un lucru pe care îl spun și astăzi, nu doar fiindcă vreau să arăt că ne-am respectat cuvântul, dar și fiindcă mi se pare în continuare important: dezbaterile noastre trebuie să fie nu numai un exemplu de responsabilitate, dar și unul de exprimare civilizată. Fără să pot interveni de câte ori s-au produs derapaje de idei sau verbale, din fericire, destul de rar, am făcut-o în unele cazuri, când am discutat cu autorii și i-am invitat să acorde atenție exprimării decente a părerilor, folosind argumente și controlându-și impulsurile pamfletare. Sigur, pamfletul este un gen literar, dar el trebuie să rămână în limitele artei, fără atacuri ad personam, fără să recurgă la trivialități, la grosolănii, la insulte și, în general, la tot acest arsenal toxic care pare să fi devenit de rigoare în dezbaterile publice de la noi. Altfel spus, nu trebuie să uităm lecția lui Maiorescu, ale cărui polemici reprezintă modele ale genului, și nici distincția făcută de primul mare critic maiorescian, E. Lovinescu, între polemică și pamflet, una bazată pe tăria argumentelor, al doilea pe vehemența limbajului. Când nu ești Arghezi, e bine să nu te lași purtat de cuvinte!
În continuare, pe scurt, voi relua alte două puncte din Programul meu din 2018 pe care fie le-am îndeplinit, unele doar parțial, fie nu le-am putut îndeplini și care, prin urmare, trebuie să ne solicite atenția și în 2023. Cel mai important este acela de îmbunătăți viața scriitorilor, oameni relativ săraci, în majoritatea cazurilor. Și, deseori, de a face suportabilă familiilor, boala și moartea lor. A existat un moment cumplit, greu de șters din memorie, în anii crizei 2008-2009, când nu i-am putut ajuta pe cei în dificultate, bătrâni sau bolnavi. În timpul din urmă, am reușit să punem la punct un sistem de ajutorare pentru unele din aceste cazuri. Legea subvenționării de la buget a publicațiilor Uniunii a continuat să funcționeze, cu toate dificultățile birocratice care ne fac zile negre de șapte ani încoace. Revistele noastre plătesc onorarii, permise de această Lege, mai mari decât oricare altele. Nu pot aprecia la fel salariile redactorilor sau ale funcționarilor Uniunii, de la Centru sau din Filiale, din care unele au putut fi aduse cu mari eforturi la nivelul salariului minim pe economie prevăzut de lege de la 1 ianuarie. Adică, 3.000 de lei. Atenție, e vorba de salariul brut! Crescând impozitul, oamenilor le rămân în mână cu câteva sute de lei mai puțin decât suma brută. Sigur, putem să dăm vina pe situația generală și internațională, dar asta nu ne consolează și nu ne scutește de preocuparea de a îmbunătăți viața scriitorilor.
În al doilea rând, îmi propuneam să fac tot posibilul de a păstra ceea ce am câștigat. Mă refeream la suplimentul de pensie, la indemnizația de merit și la taxa de timbru. Am reușit acest lucru, deși unele amenințări au existat din când în când, de câte ori Statul a dat de fundul sacului și s-a gândit să elimine unele – în mentalitatea lui anticulturală – „privilegii”. Am pus cuvântul între ghilimele, pentru că eu consider că aceste sume sunt drepturi, câtă vreme din profesia de scriitor nu se poate trăi: pot trăi din scris, și doar acolo unde piața cărții este cât de cât reglementată, scriitorii așa-zicând de succes, autori de literatură comercială sau la modă, nu și scriitorii cu adevărat valoroși. Confuzia dintre succes și valoare stă la baza pieței de carte mai mult chiar decât la baza celei de artă, film, plastică. Poate doar cu situația din muzică o putem compara pe aceea din literatură.
Iată, în linii mari, ce am realizat din ce ne-am propus, colegii mei și cu mine, în decursul ultimului lustru. E mult, e puțin, aceasta rămâne să decideți dv. Ceea ce pot să vă spun este că ne-am dat toată silința să ne respectăm promisiunile, deseori cu prețul unor costuri și cu asumarea unor riscuri pe care le-am ținut, în general, pentru noi, fără să ne plângem sau să regretăm că ne-am înhămat la o treabă peste puterile noastre. Să ne dea Dumnezeu și pe viitor tăria de a ține în viață Uniunea noastră, probabil una din cele mai mari și reprezentative din Europa! Iar dv., membrii ei, tăria de a vă scrie cărțile, spre binele literaturii române!