Uniunea Scriitorilor din România anunță cu profundă tristețe încetarea din viață a scriitorului și omului de cultură Mihai Șora.
S-a născut în anul 1916 într-o comună din Banat, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar.
A absolvit liceul la Timișoara și a urmat filosofia la Universitatea din București.
A studiat ulterior la Paris și Grenoble, unde a realizat o teză de doctorat despre Balise Pascal.
Între anii 1945 și 1948 a lucrat în calitate de cercetător la Centre national de la recherche scientifique din Paris.
Volumul de debut a apărut la Editura Gallimard: Du dialogue intérieur. Fragment d'une anthropologie métaphysique (1947).
În 1948 a revenit în România, pe care nu a mai putut s-o părăsească din cauza autorităților comuniste.
Următorul volum i-a apărut abia după 30 de ani: Sarea pământului (1978, Premiul Uniunii Scriitorilor).
Între timp a fondat – pe când lucra la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (ESPLA) – seria nouă a colecției Biblioteca pentru toți (BPT).
După revoluția din 1989 a devenit primul ministru al învățământului din perioada post-revoluționară. A demisionat din această funcție ca urmare a „mineriadei” din 13-15 iunie 1990.
Mihai Șora a fost membru al Grupului de Dialog Social (GDS) și al Alianței Civice.
A mai publicat volume de eseuri: Eu&tu&el&ea... sau dialogul generalizat, 1990; Firul ierbii, 1998; Câteva crochiuri și evocări, 2000; Locuri comune, 2004; Clipa & timpul, 2005 și s-au publicat volume cuprinzând interviuri ale sale.
Pentru contribuția sa culturală, Mihai Șora a primit importante recunoașteri precum: Ordinul pentru Merit în grad de Mare Cruce, Ordinul Steaua României, Decorația regală „Nihil Sine Deo”, titlurile de Membru de Onoare al Academiei Române și de Cetățean de Onoare al Bucureștiului.
Prin dispariția lui Mihai Șora, cultura română suferă o ireparabilă pierdere.
