Ședinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din 7 decembrie 2022

Comunicate   20 Dec 2022

În ziua de 7 decembrie 2022 a avut loc şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România, prezidată de dl Nicolae Manolescu, președintele U.S.R.

A fost pusă în discuție solicitarea Fundației Culturale „Hyperion-Caiete Botoșănene” de a finanța proiectul Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” - Opera Omnia pe anul 2022. Ediţia de anul acesta, a XXXII-a, fiind prevăzută pe data de 15 ianuarie 2023, Gellu Dorian (președintele Fundației Culturale „Hyperion-Caiete Botoșănene”), invitat în Comitet, a prezentat situația creată de Primăria Municipiului Botoșani. Aceasta, prin înregistrarea la OSIM a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” - Opera Omnia, a eliminat – din activitățile premergătoare organizării evenimentului – Fundația Culturală „Hyperion-Caiete Botoșănene” și implicit Uniunea Scriitorilor, partenera acestui eveniment de la prima ediție. Comitetul a decis să trimită o adresă către Primăria Botoșani, prin care să solicite implicarea Fundației Culturale „Hyperion-Caiete Botoșănene” ca partener în organizarea evenimentului, precum și asigurarea unui procent de finanțare din partea Municipiului Botoșani (comparabil cu anii precedenți) și respectarea regulamentului de organizare și desfășurare al acestui premiu. Dacă solicitările nu vor fi acceptate, Uniunea Scriitorilor nu își va asuma statutul de partener.

Comitetul a pus în discuție problema finanțării revistelor U.S.R. Conform prevederilor Legii 136/ 2015 prin bugetul Ministerului Culturii, au fost trimise scrisori cu solicitarea majorării sumei anuale de 4.500 mii lei la Primul-Ministru, Ministrul Culturii, Ministrul Finanțelor.

Comitetul a studiat cererile pentru indemnizația de merit. S-a stabilit ca propunerile pentru acordarea indemnizației de merit să fie făcute de către Comitetul Director, așa cum este stipulat în Statutul U.S.R., responsabilitatea (chiar dacă scriitorii propuși sunt aprobați în Consiliu), fiind a Comitetului Director. Propunerile Comitetului au fost înaintate către Consiliu.

Comitetul a stabilit, de asemenea, propuneri pentru Juriul Premiilor Uniunii Scriitorilor pentru anul 2022 și pentru Juriul „Scriitorii lunii/ Scriitorul Anului”, ediția a VIII-a.

S-a hotărât că stabilirea echipelor pentru Turnirul de Poezie se va face după consultarea președinților de Filiale U.S.R.

Arhiva