Ședința Consiliului Uniunii Scriitorilor din România din data de 27 noiembrie 2020

Noutati   02 Dec 2020

Vineri, 27 noiembrie 2020, s-a întrunit Consiliul Uniunii Scriitorilor din România. La şedinţă au participat următorii membri ai Consiliului Uniunii Scriitorilor din România: Varujan Vosganian, prim vicepreședinte U.S.R., Gabriel Chifu, vicepreședinte U.S.R., Dumitru Brăneanu, Victor Gh. Stan, Radu Voinescu, Radu F. Alexandru, Horia Gârbea, Daniel Bănulescu, Aurel Maria Baros, Peter Sragher, Ion Lazu, Antoaneta Olteanu. Au participat online: Adrian Lesenciuc, Irina Petraș, Ovidiu Pecican, Ioan Radu Văcărescu, Markó Béla, Cassian Maria Spiridon, Angelo Mitchievici, Mircea Mihăieș (invitat). Unii dintre membrii Consiliului i-au împuternicit pe cei prezenți să-i reprezinte și să voteze în numele lor, mai puțin la votul pentru acordarea indemnizațiilor de merit, unde au votat electronic. Invitați: Daniel Cristea-Enache, director de imagine, Sorin Lavric, director programe interne, Răzvan Voncu, director programe externe, Stela Pahonțu, director economic, Dragoș Ursache, director administrativ.
Primul punct pe ordinea de zi l-a constituit prezentarea execuției bugetare la 30 septembrie 2020 și a Bugetului estimat pentru anul 2021. Execuția este anexată la procesul verbal și face parte din acesta. Au fost supuse votului execuția bugetară la 30 septembrie 2020 și Bugetul estimat pentru anul 2021. Au fost aprobate în unanimitate.
În continuare, a fost făcută o informare privind funcționarea Casei Scriitorilor de la Neptun, contractul de închiriere a Casei Vernescu și contractul de închiriere pentru Hotel Unique, cu anexele convenite în contextul pandemiei.
Următorul punct pe ordinea de zi l-a constituit acordarea unor indemnizații de merit.
În continuare, au fost prezentate proiectele pentru anul 2021, a căror desfășurare este condiționată de contextul pandemiei și pentru care au fost prevăzute inclusiv formate online: Colocviul Național al Revistelor de Cultură, Arad, 7-8 mai; Premiul „Lucian Blaga”, Alba Iulia, 9 mai; „Poezia la Iași”, 10 zile din lunile mai, iunie sau iulie, în funcție de evoluția pandemiei; Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”, Târgu-Jiu, 19-22 mai; Zilele Internaționale ale Culturii Idiș „Avram Goldfaden”, 28-30 mai sau 13-15 septembrie; Festivalul Naţional de Literatură „FestLit”, Cluj-Napoca, 2-5 iunie; Premiul „Mihai Eminescu”, Botoșani, 15 iunie; Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2020, București, iunie; Premiul „Garabet Ibrăileanu”, Roman, iunie sau septembrie; Turnirul de Poezie, 25-29 august; „Literatura tinerilor”, Neptun, septembrie; Medalionul literar „Ion Horea”, Târgu Mureș, septembrie; Reuniunea anuală a editurilor care publică literatură română contemporană, Oltenița, toamna 2021; Gala Poeziei Române Contemporane, Alba Iulia, prima decadă a lunii octombrie; Festivalul „Limba română”, Brașov, 6-7 octombrie; Interferențe literare româno-maghiare, Târgu Mureș, octombrie; Colocviul Naţional de Proză, Alba Iulia, prima decadă a lunii octombrie; Colocviul Tinerilor Scriitori, Alba Iulia, prima decadă a lunii octombrie; Simpozionul Internațional al Traducătorilor, București; „Scriitorul Anului”, Iași, noiembrie. Lista proiectelor a fost completată cu Premiul „Vasile Alecsandri”, Bacău. Toate proiectele au fost supuse la vot și votate în unanimitate.
A fost prezentată situația generală a revistelor culturale editate de U.S.R. și problemele legate de decontarea finanțării primite de la Ministerul Culturii. Analizând situația de la revista „Steaua”, în urma prezentării demisiei lui Adrian Popescu (începând cu 1 ianuarie 2021) și a propunerii acestuia ca revista să devină trimestrială, Consiliul a votat în unanimitate decizia Comitetului Director: revista „Steaua” va fi condusă de un Comitet de conducere format din Nicolae Manolescu, Irina Petraș și Răzvan Voncu, ultimul cu funcția executivă de director interimar, până la ocuparea postului prin concurs, după o perioadă de nu mai târziu de șase luni. Trimestrial, Răzvan Voncu va prezenta un raport de activitate. S-a votat în unanimitate ca revista „Steaua” să aibă în continuare apariție lunară.
În continuare, Răzvan Voncu, membru al Comisiei de validare, a prezentat rezultatele Comisiei de validare pentru fiecare filială. În urma unor contestații asupra cărora Consiliul U.S.R. a decis prin vot, lista cu rezultatele validării a devenit finală; se anexează la procesul-verbal și poate fi parcursă pe site-ul U.S.R.
Consiliul U.S.R. a fost informat asupra componenței juriilor aprobate în Comitetul Director din 27 noiembrie (FestLit Cluj; Scriitorul Anului, Iași). Consiliul U.S.R. a votat componența juriului Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2020.
În continuare, av. Corina Popescu a prezentat situația dosarelor în instanță ale U.S.R. Consiliul U.S.R. a votat în unanimitate continuarea proceselor și continuarea colaborării cu av. Corina Popescu.
La capitolul Diverse, s-a discutat despre menținerea pe agenda de lucru a programelor culturale destinate literaturii tinerilor, ca și despre încurajarea accesului tinerilor în U.S.R.
Gabriel Chifu a informat Consiliul U.S.R. că și-a prezentat demisia din funcția de vicepreședinte al U.S.R. Începând cu data de 1 ianuarie 2021, la propunerea conducerii executive, Gabriel Chifu va activa în calitate de consilier în cadrul U.S.R.
Lista cu semnăturile celor prezenți se anexează la procesul verbal și face parte din acesta. Toate anexele la procesul verbal fac parte din procesul verbal.

Arhiva