Editura Cartea Românească: un nou început

Noutati   23 Apr 2019

Editura Cartea Românească: un nou început

  

După încheierea Primului Război Mondial, în România a avut loc un reviriment cultural de mare amploare în toate domeniile artistice. În spațiul editorial, modelul reprezentativ al acestui moment a fost ilustrat de Editura Cartea Românească. Aceasta a luat naștere prin fuziunea unor case de editură și tipografii cu tradiție în spațiul cultural românesc: Tipografia lui C.I. Rasidescu (urmașă a vechii tipografii a lui C.A. Rosetti), Librăria  & Editura „Ioanițiu și fiii” din 1858, „Librăria Școalelor” din 1891 și Institutul „Minerva” din 1898. Inițiatorii Editurii, rectorul Universității București, Ion Athanasiu, și profesorul universitar Ion Simionescu, și-au propus „crearea unui institut de editură cu scopul tipăririi unei biblioteci ieftine cu conținut literar, dar mai ales științific pentru răspândirea culturii”.

Jumătate de secol mai târziu, în urma amplei reforme editoriale din 1969, în anul 1970 a fost reînființată Editura Cartea Românească, editură a Uniunii Scriitorilor din România, sub conducerea marelui prozator Marin Preda. Deși supravegheată de către Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor de pe lângă Consiliul de Miniștri (care avea puterea de a decide: „lucrarea nu a primit Bun de Tipar”), Editura Cartea Românească a reușit, nu de puține ori, să învingă Cenzura și să publice opere care au constituit repere ale poeziei, romanului și criticii literare românești.

În regimul economiei de piață, după colaborările succesive cu Editurile Polirom și Paralela 45, Editura Cartea Românească, marcă înregistrată a Uniunii Scriitorilor din România, va fi administrată, din aprilie 2019, de către Grupul Editorial ART, una dintre cele mai solide case de editură din România. Editura Cartea Românească își va păstra și dezvolta politica de editare, de susținere și promovare a literaturii române, atât a celei contemporane, cât și a celei din canonul literar românesc.

 

„Pentru scriitorii români valoroși, Cartea Românească va fi o editură cu porțile mereu deschise”, a declarat Nicolae Manolescu, Președintele Uniunii Scriitorilor din România.

 

„Cartea Românească, cea mai longevivă și una dintre cele mai prestigioase edituri românești, se află, din nou, la început de drum – devenind, astfel, cea mai tânără editură! Prin preluarea în administrare a acestui adevărat brand cultural, Grupul Editorial ART este conștient de responsabilitatea care-i revine. Obișnuiți cu provocările, suntem convinși că vom reuși să ducem mai departe la îndeplinire misiunea asumată de această editură, aceea de a sluji și de a pune în valoare literatura română vie”, a declarat Dan Iacob, fondatorul Grupului Editorial ART. 

 

Arhiva