Ședința Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 22 ianuarie 2019

Noutati   25 Jan 2019

Ședința Comitetului Director al  Uniunii Scriitorilor din România din data de 22 ianuarie 2019

 

Marți, 22 ianuarie 2019, s-a reunit Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România. La şedinţă au participat următorii membri ai Comitetului Director: Nicolae Manolescu, președintele U.S.R., Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte U.S.R., Gabriel Chifu, vicepreședinte U.S.R., Aurel Maria Baros, președinte Filiala București-Proză, Cassian Maria Spiridon, președinte Filiala Iași, Mircea Mihăieș, din partea Filialei Timișoara, Horia Gârbea, președinte Filiala București-Poezie, Peter Sragher, președinte Filiala București-Traduceri Literare. Invitați: Sorin Lavric, director programe interne, Răzvan Voncu, director programe externe, Daniel Cristea-Enache, director de imagine, Stela Pahonțu, director economic, Dragoș Ursache, noul director administrativ. A lipsit, din motive de sănătate, Ion Cristofor (din partea Filialei Cluj).

Primul punct pe ordinea de zi l-a constituit discutarea finanțării și funcționării revistelor U.S.R. și încheierea contractului cu Ministerul Culturii și Identității Naționale. În continuare, a fost detaliată pregătirea proiectelor U.S.R. pentru anul 2019 (lista proiectelor este pe site-ul U.S.R.), cu implicarea Institutului Cultural Român în proiectul „Desant literar românesc în Spania” (28 sept.-5 oct. 2019) și cu nominalizarea de către U.S.R. a invitaților români la Târgul de Carte din China. A fost propus de către Peter Sragher, președinte Filiala București-Traduceri Literare, un proiect editorial cu colaborarea unor edituri din China. Au fost prezentate situația Editurii C.R. Educațional SRL și actualizarea regulamentului de funcționare a Casei Scriitorilor de la Neptun.

Alte puncte importante pe ordinea de zi au fost instituționalizarea unor inițiative ale U.S.R. (lista canonică a celor mai reprezentative cărți de proză și memorialistică din intervalul 1918-2018), aprobarea unui proiect memorial pentru scriitorii care au luptat în Primul Război Mondial (proiectul prezentat de Ion Lazu) și implementarea acordurilor de colaborare instituțională cu Institutul Cultural Român și Ministerul Culturii și Identității Naționale; iar la capitolul Diverse, aprobarea măririi cuantumului lunar pentru ajutoarele sociale acordate de U.S.R. și aprobarea reevaluării clădirilor aflate în proprietatea U.S.R., reevaluare care se face la 3 ani în vederea impozitării acestora; realizarea unei hărți a organizațiilor scriitoricești din Europa; o actualizare a articolelor din Wikipedia despre scriitorii români; realizarea unei versiuni în limba engleză a site-ului U.S.R.

Arhiva