Pentru corecta informare a membrilor U.S.R.

Comunicate   04 Apr 2018

Pentru corecta informare a membrilor U.S.R.

Mandatul 2013-2018 a fost unul dificil, Uniunea Scriitorilor din România fiind supusă la numeroase și diverse atacuri, menite s-o vulnerabilizeze. De asemenea, în această perioadă, U.S.R. a fost târâtă în peste 100 de procese, din fericire, 23 de procese fiind câștigate, până acum, de către U.S.R., cu sentință definitivă.

În pofida acestor dificultăți, ținem să vă informăm că echipa de conducere a U.S.R. a obținut o seamă de realizări importante:

1. Am făcut demersuri pentru legiferarea sprijinului financiar pentru revistele U.S.R. Prin Legea nr. 136/8 iunie 2015, e prima oară când aceste instituții de cultură – fundamentale pentru identitatea națională – se bucură de fonduri bugetare care le permit funcționarea normală;

2. Am reușit să blocăm atacurile adversarilor U.S.R. la Legea timbrului cultural nr. 35/1994, pledând cu succes împotriva contestației pe care Editura Humanitas a depus-o la Curtea Constituțională, privind constituționalitatea respectivei Legi;

3. Am obținut, printr-o Hotărâre de Guvern, dreptul de a închiria spațiile de la Casa Vernescu, în noile condiții legislative, ceea ce asigură o sursă de venituri stabilă pentru U.S.R.;

4. Am izbutit menținerea și chiar mărirea indemnizației de merit, actualizată conform Legii;

5. Am reușit și să păstrăm suplimentul de 50% din pensie pentru membrii U.S.R., după ce, în 2006, tot această echipă a făcut demersuri pentru inițierea Legii nr. 8/2006, care acordă suplimentul de pensie membrilor săi. De precizat, în legătură cu pensia suplimentară, că Dan Lungu se numără printre inițiatorii unei propuneri legislative depuse în Parlament, care prevede abrogarea pensiilor speciale.

 

Biroul de Presă al U.S.R.

Arhiva