PROIECTELE UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA PENTRU ANUL 2018

Noutati   14 Mar 2018

PROIECTELE UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
PENTRU ANUL 2018

 

 1. Premiul „Ion Creangă”, ediția a II-a, Piatra Neamț, 30 aprilie-1mai

2. Premiul „Lucian Blaga”, ediția a II-a, Alba Iulia, 8-9 mai

3. Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi“, Târgu-Jiu, 17-20 mai

4. Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2017, București, 28 mai
Sunt cele mai prestigioase distincţii literare româneşti care datează din perioada interbelică și se acordă anual, pe genuri literare, membrilor şi nemembrilor U.S.R., pentru volume apărute în anul precedent. Juriul alege din volumele apărute în anul precedent o listă de titluri (nominalizări pe genuri) care sunt supuse votului final. În ziua acordării premiilor, juriul se reunește și alege, prin vot secret, câștigătorul pentru fiecare categorie. Categoriile de premii sunt: Premiul Național, Premiul Cartea de poezie, Premiul Cartea de proză, Premiul Cartea de critică, eseu şi istorie literară, Premiul pentru dramaturgie, Premiul Cartea de traducere din literaturi străine, Premiul pentru literatura în limbi ale minorităților naționale (două premii), Premiul pentru literatură pentru copii și tineret, Premiul pentru debut, Premiul special.
Tot în cadrul Galei Premiilor U.S.R., se acordă Premiul „Mircea Ciobanu”, inițiat de domnul Eugen Negrici, Premiile ARIEL (Asociaţia Revistelor, Imprimeriilor şi Editurilor Literare), ajunse la a VIII-a ediţie, pentru cea mai bună carte a anului, respectiv cea mai bună revistă a anului, precum și Premiul „Constantin Țoiu”, ediția I.

5. Zilele Revistei „Familia” – Oradea, 31 mai-1 iunie

6. Festivalul Naţional de Literatură „FestLit”, ediția a V-a, Cluj-Napoca, 2-4 iunie

Evenimentul reuneşte scriitori reprezentativi din cele 20 de Filiale ale U.S.R. Manifestarea va cuprinde o dezbatere pe tema Istorie și literatură.
Rondul de gală va avea loc în sala mare a Teatrului Național „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca, în faţa unui public tânăr. Vor citi 20 de scriitori aleşi de Juriul FestLit dintr-o listă de nominalizări venite de la toate Filialele.
Autorii cărţilor nominalizate de Filiale pentru Marele Premiu al FestLit vor fi invitaţi ai Festivalului şi vor participa la o Paradă a nominalizaţilor în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”.
Desantul scriitoricesc va avea loc în 20 de şcoli, facultăţi, biblioteci. Se va decerna Marele Premiu FestLit.

7. Colocviul Național al Revistelor de Cultură, ediția a V-a, Arad, 22-23 iunie
La colocviu vor participa reviste literare editate sau girate de Uniunea Scriitorilor din România, alături de alte reviste importante din toată țara. Reprezentanții revistelor de cultură se adună la aceeaşi masă spre a discuta şi dezbate problemele cu care se confruntă presa culturală în era audiovizualului, a mijloacelor electronice de editare şi informare. Revistele de cultură vor fi reprezentate de redactori-şefi și redactori. Tema din acest an a colocviului este: „Revista literară – cu sau fără amprenta locală?“

8. Turnirul de Poezie, ediția a VIII-a, Alexandroupolis, 4-9 septembrie
Turnirul care va fi găzduit de Alexandroupolis, oraș din nordul Greciei, este un concurs de poezie la care participă poeţi din Filialele U.S.R. Vor concura două echipe compuse din câte șase poeți: reprezentanţii celei mai importante Filiale de poezie din ţară (cea din Bucureşti) şi o selecţionată formată din reprezentanții mai multor Filiale U.S.R. din țară.

9. Proiect pentru tineri: „Literatura tinerilor”, Neptun, 14-15 septembrie
La Casa de Creație a U.S.R. de la Neptun sunt invitați, la propunerea Filialelor, 15-20 de tineri scriitori care n-au debutat în volum, la un maraton de lecturi din propria creație, iar un juriu prestigios acordă Premiul Maratonului. În zilele de desfășurare a programului, criticii literari susțin conferințe pe teme de poietică. De asemenea, au loc recitaluri ale unor poeți consacrați.

10. Colocviul Naţional de Proză, ediția a VII-a, Alba Iulia, 5-7 octombrie
Manifestare tradiţională la care participă critici literari şi prozatori de valoare care pun în dezbatere teme de actualitate privind arta romanului românesc şi selectează la fiecare ediţie cele mai valoroase cărţi de proză. Criticii participanți votează cel mai bun roman românesc apărut de la precedenta ediție a colocviului.

11. „Scriitorul Anului”, ediția a III-a, Iași, 8-9 noiembrie
Un juriu format din nouă critici literari alege în fiecare lună, din noiembrie 2017 până în octombrie 2018, Scriitorul lunii. Criteriile pentru desemnarea Scriitorului lunii sunt: un scriitor care a publicat o carte de valoare; un scriitor care a împlinit o vârstă semnificativă; un scriitor care a creat un eveniment cultural; un scriitor care conduce o instituţie culturală cu o activitate remarcabilă; un scriitor care s-a bucurat de recunoaştere în străinătate.
În noiembrie 2018, cei 12 scriitori aleși Scriitorul lunii vor fi invitați la Iași, participând la lecturi publice și întâlniri cu cititorii în instituții de învățământ din Iași. Într-o gală moderată de Nicolae Manolescu, se va decerna Premiul Scriitorul Anului.

12. Gala Poeziei Române Contemporane

Iași – 10-12 mai

Cluj
 – 1-4 iunie

București
 – 15 iunie

Constanța
 – 29 octombrie

Alba Iulia
 – 24 noiembrie

Arhiva