S-a stins din viaţă poetul Petre Got.
Născut pe 20 septembrie 1937 la Desești, în județul Maramureș, a urmat Școala Pedagogică Mixtă Română din Sighet și apoi Facultatea de Filologie a Universității din Cluj.
A fost profesor la Borșa și Satu Mare, metodist cultural la Satu Mare, Baia Mare, București, redactor la Editura Eminescu și, timp de peste trei decenii, redactor la „Viața Românească”.
A debutat în 1966 în „Familia”, iar editorial trei ani mai târziu, cu volumul Cer înfrunzit.
Opera lui poetică va cuprinde titluri precum Glas de ceară (1972), Masa de mire (1975), Ochii florilor (1976), Dimineața cuvântului (1980), Paranteza Lunii (1985), Stelele strigă (1988), Timp răstignit (1991), Inima lui septembrie (1996), Plâns de heruvim, cu prefață de Ștefan Aug. Doinaș (1999), Clipa dintre hotare (2001), Protocolul norilor (2007).
În lirica sa, după cum observa Nicolae Mecu, se remarcă „o cromatică maramureșeană, cu trimiteri etnofolclorice, dar și cu metaforizări moderne”.
Prin dispariţia lui Petre Got, Uniunea Scriitorilor din România şi întreaga noastră lume literară suferă o grea pierdere.