S-a stins din viaţă Vasile Băran.
Născut pe 20 ianuarie 1931 în comuna Pojogeni, județul Gorj, Vasile Băran a absolvit Școala Superioară de Partid „Ștefan Gheorghiu”, la secția Ziaristică. A fost, pe rînd, redactor la Agerpres, la „Scînteia Tineretului”, la „Scînteia”, la Studioul Cinematografic București, secția de scenarii; între 1969 și 1989, a fost secretar de redacție la „România literară”.
A debutat cu reportaje în „Gorjul liber” și cu proză în „Luceafărul” (1960). Debutul editorial are loc un an mai tîrziu, cu Pe drumul fericirii și Gospodăria colectivă - izvor de bunăstare și belșug. Sînt primele titluri dintr-o bibliografie abundentă, în diferite genuri și completată inclusiv în anii postrevoluționari.
Scriitorul s-a ilustrat în formula și formatul schițelor umoristice și al tabletelor, ca și în reportaj, literatură pentru copii, proză. Romanul Cuptorul de ars cărămidă (1971) a fost considerat de Radu G. Țeposu „cea mai realizată carte a sa”, iar Diamantul viu (1978) a primit Premiul
Uniunii Scriitorilor. De numele lui se leagă și „microsioanele”, „romantice” sau „satirice”, texte de mică întindere publicate în reviste și reunite apoi în volume.
Prin dispariţia lui Vasile Băran, Uniunea Scriitorilor din România suferă o grea pierdere.