S-a stins din viață Antoaneta Ralian, colega noastră mult prețuită, unanim recunoscută drept una dintre cele mai importante traducătoare din România. Tălmăcirile sale (din autori deopotrivă mari și dificili precum Henry James, Virginia Woolf, Iris Murdoch, Salman Rushdie) au reprezentat o școală pentru numeroși traducători români, din diferite generații, constituind totodată o simbolică pledoarie pentru capacitatea limbii române de a asimila valori literare din alte spații lingvistice și culturale.
Distinsă cu Premiul Național pentru Literatură de către breasla noastră, Antoaneta Ralian va rămîne, conform Președintelui Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, ca un exemplu de profesionalism, abnegație și generozitate pentru toți cei care își vor urma în cultura română vocația de traducător.
* * *
A plecat dintre noi, la o vârstă venerabilă, Antoaneta Ralian, una din marile tălmăcitoare ale literaturii străine în limba noastră. A tradus enorm de-a lungul vieţii şi a făcut din această activitate, în mod absolut nedrept dispreţuită de mulţi dintre noi, o veritabilă artă. A tradus Henry Miller cu maxim profesionalism, învingându-şi toate pudorile pentru a pune într-o limbă literară românească texte dificile şi licenţioase.
A tradus din Iris Murdoch, Saul Bellow, Virginia Woolf. Pe Saul Bellow l-a şi cunoscut, de altfel, într-o călătorie efectuată peste ocean şi a avut cu el discuţii interesante. Antoaneta Ralian a trăit mult şi nu şi-a irosit viaţa. Dimpotrivă. Fiecare an trăit a reprezentat pentru ea un câştig adevărat. Călătorii, lecturi şi tălmăciri, acestea au fost reperele unei existenţe bogate, care au ajutat-o să străbată perioadele sumbre şi să iasă la liman cu fruntea sus. În urmă cu câţiva ani a publicat la Humanitas un volum de convorbiri cu Radu Paraschivescu, în care şi-a povestit viaţa, fără s-o înfrumuseţeze şi, în acelaşi timp, fără s-o dramatizeze. Este vorba, până la urmă, de o viaţă normală aşa cum mulţi am vrea să trăim, dar, din cauza unor complexe inexplicabile, ratăm şansa.
A fost o doamnă sentimentală, care a făcut dintr-o căsnicie de şase decenii un adevărat cult. Şi-a iubit soţul şi, la rândul ei, a fost iubită. În toate interviurile pe care le-a acordat mediei de-a lungul timpului se poate citi o pasiune constantă şi nestăvilită pentru literatură şi viaţă.
A fost premiată de Uniunea Scriitorilor din România, recunoscându-i-se prin aceasta meritele uriaşe pe care le are în cultura noastră.
Din 1954, de când a debutat cu o traducere din literatură italiană, şi până în anul 2010, i-a apărut peste o sută de titluri, tălmăciri care formează, cum ar veni spus, o bibliotecă întreagă. Doamna Ralian a spus în repetate rânduri că e mai bine să fii un traducător bun decât un scriitor mediocru. Completăm spunând că şi traducătorul este scriitor.
După părerea mea, domnia sa se aşează prin valoarea operei de traducere alături de Mircea Ivănescu şi de Sorin Mărculescu. Ca anglistă, îi are discipoli pe Virgil Stanciu şi Radu Paraschivescu. Cuvintele, într-o asemenea împrejurare, mai mult îngreunează decât fac uşoară trecerea celei care nu mai are legătură cu această lume.
Dan Stanca