Pe 1 septembrie s-a stins din viaţă Lucian Pop.
Odihnească-se în pace!
Înmormântarea: joi, 3 septembrie, la Cimitirul din Floreşti.
Lucian Pop (18 septembrie 1953, Panticeu/Cluj – 1 septembrie 2015, Cluj). Poet, prozator. Studii tehnice postliceale.
Volume: Douăzeci de povestiri, 1990; Făptura de fum, 1998; Vraja galbenă, 2002; Prinţul cel fricos, poveşti, 2004; Poezii, 2006; Gelozia, povestiri, 2009; Baletul cozilor de tigru, 2010; Povestiri din ambele secole, antologie povestiri, 2012; Primul nostru milionar, povestiri, 2013 etc.
Lucian Pop scrie poveşti cu candoarea aparentă a povestitorului popular. Efectul constă tocmai în această ingenioasă disimulare prin care literarului i se conferă inocenţa oralităţii. Fantasticul este aici pur convenţional. (Petru Poantă)
Lucian Pop are o artă deosebită a povestirii. Transformând fără fasoane, aproape prin dicteu, povestirea orală în text, autorul face un veritabil tur de forţă. Dacă nu există pretenţiozităţi stilistice nu există nici asperităţi, naraţiunea curgând curat şi suplu. O voce caldă şi hâtră, ţinută în frâu de scurte descrieri în care chiar şi poezia îndrăzneşte să-şi arate faţa, conduce textul cu autoritate. (Victor Cubleşan)
Autor al mai multor culegeri de povestiri, dintre care una pentru copii, dar şi al unor piese de teatru şi poezii, a fost numit „povestaşul transilvan” de prietenul nostru comun, poetul Ion Mureşan, care l-a apropiat, astfel, de o anumită dimensiune a amintirilor moldoveanului Ion Creangă. Această dimensiune, care nu este numai a scrisului său, dar şi a petrecerii sale prin lume, estecandoarea. (Vasile Gogea)