La o vârstă venerabilă a plecat dintre noi Ovidiu Drimba, eminent om de cultură, personalitate enciclopedică, înscriindu-se pe linia unui Iorga, Hasdeu, Pârvan, G. Călinescu.
A făcut din faptul cultural o efigie inexpugnabilă, un blazon de neşters, a doua sa fiinţă. Dacă ar fi să luăm în calcul sintezele sale remarcabile despre teatrul universal, despre istoria civilizaţiei, apoi studiile dedicate lui Rabelais, Ovidiu, Lorca, avem imaginea unui om pe care vremurile nu l-au clintit. A fost, aşadar, omul deasupra vremurilor şi nu copleşit de acestea.
Provenea dintr-o familie modestă, ceea ce nu l-a împiedicat să-şi urmeze neabătut drumul. A fost asistentul lui Lucian Blaga, sub a cărui înrâurire s-a aflat permanent. În egală măsură a fost apropiat de Tudor Vianu. Primul său studiu, de altminteri, este dedicat poetului din Lancrăm. Deşi format la şcoala limbilor romanice (franceză, italiană, spaniolă), a dovedit un deosebit interes pentru spaţiul scandinav de cultură şi civilizaţie. Nu întâmplător a scris despre Ibsen şi despre importanţa magnifică pe care acesta a jucat-o în reformarea teatrului universal.
Ovidiu Drimba a aparţinut unei generaţii greu încercate de istorie, ceea ce nu l-a împiedicat să-şi ducă la bun sfârşit proiectele. Aproape de vârsta de o sută de ani, şi-a păstrat seninătatea şi credinţa în ceea ce-l transcende pe om, simplă fiinţă muritoare. Avea un aer nobil şi uşor desuet pe care nu a încercat să-l schimbe vreodată. Într-un fel, poate fi comparat cu Adrian Marino, mai puţin încrâncenarea acestuia din urmă. Niciodată nu ar fi ţinut sub cheie un jurnal în care să-şi exprime umorile şi resentimentele, jurnal programat să apară după ce nu va mai fi. Avea, aşadar, un suflet curat, necontaminat de vicisitudini. Probabil că a trecut în cealaltă lume cu graţia maestrului care vorbeşte despre antici, despre renascentişti, despre tot ceea ce fiind cultură nu are moarte. Nu a trăit cu obsesia nefiinţei. Cerul senin era deviza lui şi nicidecum faţa întunecată a abisului. Poate unele din cărţile sale nu sclipesc prin originalitate, dar au temeinicia lucrului solid şi bine făcut.
A fost un cărturar de modă veche aşa cum nu mai avem acum. Ovidiu Drimba, prin plecarea lui, simbolizează aproape sfârşitul unei epoci. Era de o seamă cu Corneliu Regman, plecat dintre noi cu ceva vreme în urmă, un spirit afin lui, dar concentrat numai pe textul literar şi capcanele acestuia. În faţa memoriei şi operei sale ne plecăm cu tot respectul, considerând că lumea pe care a străbătut-o poate fi şi a noastră.