După Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Constantin Stan, prozatori din generaţia 80, ca să nu-i mai amintim pe poeţii Aurel Dumitraşcu, Ion Stratan, Ioan Flora, Alexandru Muşina, Ion Zubaşcu din aceeaşi generaţie, a venit şi rândul lui Sorin Preda să fie chemat prematur la Judecata de pe urmă.
Cine l-a cunoscut nu poate să uite profilul său elegant, care a aparţinut unui om serios, distant faţă de flecuşteţele şi mizeriile vieţii. Sorin Preda era nepot de frate al lui Marin Preda şi poate, într-o oarecare măsură, această ascendenţă l-a strivit. Totuşi, el a vrut să aibă propria voce şi până la urmă tot ce a scris are puţină legătură cu celebrul său înaintaş.
A debutat la 30 de ani cu un volum de povestiri, după care în 1985 a venit confirmarea adusă de romanul „Parţial color”, despre care au scris numeroşi şi importanţi critici. În 1988, an de apăsare naţională, a mai publicat un roman, „Plus minus o zi”. A fost prezent în antologia „Desant" a profesorului Crohmălniceanu, certificat de garanţie pentru valoarea prozatorilor din tânăra generaţie de atunci.
* * *
Sorin Preda, după 1989, a înţeles că vanităţile provocate de literatură sunt până la urmă fără rost şi mult mai important este drumul spiritual. Îl întâlneam deseori la liturghie unde, fără să se prosterneze sau să facă alte gesturi spectaculoase, asculta şi privea cu nesaţ oficierea Tainelor, simţind că face parte din ele. A renunţat la gazetăria propriu zisă – a fost ani şi ani de zile redactor în presa cotidiană –, dar a vrut să fie profesor la Facultatea de jurnalism condusă de Mihai Coman, tot un fost coleg de-al lui de la ziar. De asemenea a început să scrie la revista de mare audienţă „Formula AS” unde coordona pagina de îndrumare spirituală. Articolele sale aveau un ton discret, smerit, evitând patetismele inutile în asemenea împrejurări.
Cine i-a citit cărţile a înţeles că Sorin Preda a fost ultimul care să se bată cu pumnii în piept. În anii aceştia a mai publicat o carte despre unchiul său, „Moromeţii, ultimul capitol”, pentru a pune lucrurile în ordine, având în vedere că numele lui Marin Preda, după Revoluţie, a suferit destule maculări. Dacă nu-l cunoşteai pe Sorin ziceai că e infatuat. Dimpotrivă. El era atât de scârbit de ce se întâmplă în jurul său încât dorea să-şi menţină integritatea chiar şi cu preţul proastei lui înţelegeri de către alţii. Nu a fost deloc ataşat de ambianţa din ţară din anii 90 şi de după aceea. Nu l-a interesat miza politică. Gazetarii pătimaşi îi repugnau. Mi-aduc aminte ce mi-a spus odată când plecam de la ziar: Ţine minte cinci cuvinte, e la fel ca înainte… Dar nu a completat că poate fi chiar mai rău. Plecarea lui mă întristează nespus. Realismul creionat al prozelor sale are ca reflex drumul în necunoscut pe care acum îl străbate fără să fie ştiut de nimeni. Pe 12 luna decembrie urma să împlinească 63 de ani. (Dan Stanca)