A plecat dintre noi, după o lungă şi grea suferinţă, poetul Gheorghe Azap.
S-a născut la 26 iulie 1939, în Ticvaniu Mic, jud. Caraş-Severin. A colaborat la numeroase publicaţii, precum „Caraş-Severinul literar şi artistic”, „Flamura”, „Timpul”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Drapelul roşu”, „Românialiterară”, „Semenicul”, „Steaua”, „Transilvania”, „Tribuna” ş.a.
Este autorul a numeroase volume de versuri, primite cu deosebită căldură, atât de critica literară, cât şi de publicul larg: Maria — o caterincă zbuciumată, 1975; Bocceluţa cu plăpânde, 1977; Roxana, Roxana, Roxana, 1978; Eţetera, 1979; Cântece ştrengăreşti, 1981; Cuib’şorul nostru de nicicând, 1982; Ultimul exemplar, 1987; Vreo carte (Curriculum vitae), 1995; Tereremul ocarinei, 1995; Una sută de catrene drese-n damf de damigene. Pagini din viaţa mea cu popas lângă canea, 2001.
Este prezent în volumele colective şi antologii de poezie: Vibraţii., 1971; La cota fierbinte, 1972; Uneori zborul: şapte poeţi tineri, 1973; Purtând în noi eterna Românie, 1975; Toată bucuria gliei, 1977. O mie şi una de poezii româneşti, 1997.
Creaţia sa a fost distinsă cu Premiul pentru poezie al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (1995), Diploma de excelenţă a Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România,1999; Premiul Opera Omnia, pentru întreaga operă al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor, 2001.
Retras, încă din 1972 în satul natal, Gheorghe Azap a trăit cu o discreţie exemplară într-un spaţiu care a devenit, în timp, reperul fundamental al liricii sale plină de vitalitate, spectaculoasă şi fermecătoare.
Prin dispariţia poetului, comunitatea scriitoricească timişoreană, lirica românească de azi pierd una dintre cele mai autentice şi mai originale voci,
Dumnezeu să îl odihnească în pace!