S-a stins din viaţă Ion Maxim Danciu, membru al Filialei Cluj a USR.
Odihnească-se în pace!
Ion Maxim Danciu (17 februarie 1948, Cluj – 7 octombrie 2014, Cluj). Eseist, publicist. Facultatea de Istorie-Filosofie a UBB Cluj (1972). Echinoxist. Doctorat în Filosofie cu o teză despre Adevăr şi interes din perspectiva sociologiei cunoaşterii şi a antropologiei filosofice (1997).
Debutul absolut în 1970 cu articolul „Existenţă şi cunoaştere la Blaga“, în Echinox.
Volume: Partea şi întregul. Liniamente în antropologia filosofică românească, 1994; În scorbura din oglindă, 1997; Adevăr şi interes din perspectiva sociologiei şi antropologiei filosofice, 2001; Mass-media, comunicare şi societate, 2003; Mass-media. Modernitate, postmodernitate, globalizare, 2005; Filosofia lui Eugeniu Sperantia. Cinci studii analitice, 2010. Prezent în volumele colective D.D. Roşca în filosofia românească, 1978; Teme hegeliene, 1982; Cunoaştere şi acţiune. Profiluri de gânditori români, 1986; Curente şi tendinţe în jurnalismul contemporan, 2003; Jurnalismul cultural în actualitate, 2005.
Colaborări la revistele: „Echinox”, „Tribuna”, „Steaua”, „Viaţa studenţească”, „Luceafărul”, „Transilvania”, „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, „Familia”, „Aletheia”, „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Discobolul”, „Transylvanian Review”. Ediţii critice: George Em. Marica, Filosofia bunului simţ, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, Fundaţia Culturală Română (împreună cu Virgil Leon); Eugeniu Sperantia, Contemplaţie şi creaţie estetică, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, Fundaţia Culturală Română, 1997 (împreună cu Mircea Muthu).
Ion Maxim Danciu a adus în grupul nostru [Echinox] interesul pentru gîndirea filosofică românească, precum şi conştiinţa rigorii conceptuale a limbajului critic. Spirit raţional şi anti-dogmatic, Niţă era printre noi citadinul “fundamentalist”, avînd un soi de oroare comică faţă de natură în toate manifestările sale posibile. Bine racordat la miturile fundamentale ale civilizaţiei moderne, el reprezenta în ambianţa echinoxistă o sensibilitate “pozitivă”, depoetizată, cu un cult lucid pentru valorile umaniste de descendenţă iluministă. În studiile sale de antropologie filosofică, a pus mereu accentul pe individualitatea umană şi pe capacitatea de autotransformare a individului, denunţînd masificarea şi ideologiile colective. A fost din tinereţe adeptul unui liberalism camuflat public, dar contaminant în grupul nostru. (Petru Poantă)