În ziua de 23 iulie 2014, a încetat din viaţă, la Maignelay-Montigny (Franţa), scriitoarea Oana Orlea (Maria Ioana Cantacuzino).
Născută la 21 aprilie 1936, la Bucureşti, Maria Ioana Cantacuzino era fiica celebrului aviator Constantin (Bîzu) Cantacuzino, mama sa fiind Anca Diamandi. Nepoată a Marucăi Cantacuzino, soţia lui George Enescu, Maria Ioana Cantacuzino a fost arestată în 1952, ca elevă în clasa a X-a, sub acuzaţia de complot şi acţiune subversivă împotriva statului. Condamnată la patru ani de închisoare, a fost eliberată după trei ani de detenţie.
După eliberarea din închisorile comuniste (Văcăreşti, Jilava, Ghencea, Pipera, Târgşor, Mislea, Malmaison) a fost trimisă la „munca de jos”. A fost, pe rând, ajutor de sudor pe un şantier din Bucureşti (1955-1956), taxatoare la IRTA (1959-1960), şamponeză la Cooperativa Higiena (1962-1965) etc. A fost arestată din nou, în 1960, în legătură cu atacul asupra unui furgon al Băncii Naţionale din Bucureşti (« operaţiunea Ioanid ») şi reţinută două luni la Miliţia Capitalei. Şi-a terminat liceul la fără frecvenţă în 1965.
A publicat mai multe cărţi de proză, semnate cu pseudonimul Oana Orlea, care a consacrat-o: Calul de duminică (schiţe şi povestiri), 1968 ; Ţestoasa portocalie (roman), 1969 ; Numele cu care strigi (schiţe şi povestiri), 1970 ; Pietre la ţărm (roman), 1972 ; Competiţia (roman), 1974 ; Cerc de dragoste (roman), 1977 ; Un bărbat în rîndul lumii (roman), 1980.
S-a stabilit, în noiembrie 1980, în Franţa, unde a primit azil politic. Aici a publicat cărţi în care dezvăluie tratamentul aplicat deţinuţilor politici în „cea mai dreaptă dintre lumi”, lagărul comunist: Un Sosie en cavale, Le Seuil, Paris, 1986, Les Années volées. Dans le goulag roumain à 16 ans, Le Seuil, Paris, 1991, precum şi romanul Le Pourvoyeur, Compiègne, 2000 şi volumul de proză scurtă Rencontres sur le fil du rasoir, Gallimard, Paris, 2007, iar după căderea regimului comunist, i-au fost editate în România următoarele cărţi: Ia-ţi boarfele şi mişcă ! Interviu realizat de Mariana Marin, Bucureşti, 1991 (apărut în franceză sub titlul: Les années volées. Dans le goulag roumain a 16 ans), Perimetrul zero, (varianta românească a volumului Un sosie en cavale, Bucureşti, 1992) şi romanul Alexandra iubirilor, Bucureşti, 2005.
În timp ce Maria Ioana Cantacuzino se afla în închisoare, George Enescu a fost invitat de primul ministru Petru Groza să susţină un concert la Bucureşti. Enescu, soţul bunicii Ioanei Maria Cantacuzino, respinge această invitaţie atâta vreme cât ea nu va fi eliberată din închisoare. Oana Orlea a fost moştenitoarea marelui compozitor, soţul bunicii sale.
Scriitoarea Oana Orlea a încetat din viaţă în Picardia, acolo unde a trăit în ultimii ani. Dumnezeu să o odihnească!