A dispărut dintre noi fulgerător poetul Marcel Turcu, una dintre cele mai inedite prezențe ale poeziei suprarealiste românești de azi.
Născut la 13 aprilie 1940, la Sânnicolau Mare, județul Timiș, a studiat la liceul din orașul natal și a urmat Institutul Pedagogic din Craiova, secția matematică-fizică. Ulterior a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, secția română-germană. A colaborat la revistele literare „Orizont”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Vatra”, „Familia”, „Contemporanul” etc.
A debutat în 1969, cu volumul Farfuria sălbatică. Au urmat: Tăcerile renului (1974); Levitație (1979); Voluptatea drumului (1980); Sublimarea pasiunilor (1988); Unchiul meu, aerul (1996); Contestreno (1999); La trapez general (1999); Dorfleben in Südosteuropa (vormals)/ Viața la țară în sud-estul Europei (pe vremuri) (2001); Ningeniu (2002); Alaun (2003); O problemă a jafrilor (2004); Ibis speculari (2004); Cuțit pentru lectură (2006); Ofiterul stărilor de spirit (2008); Ofiterul 1 al starilor de spirit (2009); Eurorero (2010) și Bietul Templu (2012).
Creația sa a fost răsplătită cu numeroase premii literare naționale și internaționale. Poet viguros, profund, inconfundabil, Marcel Turcu s-a bucurat de aprecierea unanimă a colegilor de scris, a criticilor și cititorilor deopotrivă.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!