Născut la 5 octombrie 1941, poetul Ion Chiriac debutează cu versuri în „Iașul literar” (1961), alte poezii fiindu-i publicate în „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Amfiteatru”, „Cronica”, „Scânteia tineretului”, „Flacăra Iașului”, „Ateneu” și „Ramuri”.
A lucrat ca redactor la ziarul „Flacăra lașului” (1967), apoi la „Scânteia tineretului” (1967–1969), în 1968 apărându-i și prima plachetă lirică, intitulată Ce se numește toamnă.
După debut, poetul a colaborat cu versuri, eseuri, cronici și articole pe teme de cultură îndeosebi la periodicele ieșene și băcăuane, publicând volumele de poezii Răsărit de fată mare (1970), Lumina pământului (1973), Nopți cu Ștefan cel Mare (1974), Liniștea dintre nori (1977), Elegiile inimii (1979), Exact așa vor cânta privighetorile (1982), Cenușa de pe inimă (1984), Plopi fără soț (1987).
Acestora li se adaugă, după un interval mai lung, A treia noapte după răstignire (2001), Monografie Augustina Vișan-Arnold (2009).
A fost distins, în 1982, cu un premiu al Asociației Scriitorilor din Iași.
A încetat din viață la data de 1 septembrie 2013. Prin dispariția lui Ion Chiriac, lumea scriitoricească românească suferă o dureroasă pierdere.