La începutul lunii iunie a acestui an, a încetat din viață, după o lungă și grea suferință, poetul și prozatorul Nicolae Motoc.
Nicolae Motoc s-a născut la Fetești, în 1936 și și-a trăit toată viața, cu excepția anilor de studii, la Constanța. A fost, în anii 50, student al Școlii de literatură „Mihai Eminescu”, după care a urmat cursurile Facultății de filozofie din București.
A debutat cu poezii în revista Tânărul scriitor, în 1957. A publicat în continuare, mai ales în revista Tomis, unde a fost, pe rând, secretar general de redacție și redactor șef adjunct.
A fost prezent cu poeme și articole în mai toate revistele literare importante din țară. Debutează cu o carte de reportaje, intitulată Orizonturi dobrogene, în 1964, iar în 1969 îi apare prima carte de versuri, Ceasul umbrei.
Urmează volumele de versuri: Elementele, 1974, Poem scris pe suflarea pământului, 1975, romanul Golful sălbatic, 1977, Erezii marine, 1980, Anamorfoze, 1983, Dimineața nuanțelor, 1989, Fragilități, 1996, Dignidad, 1997, Provocări imergente, 2000.
Poet delicat, Nicolae Motoc s-a retras din această lume discret, așa cum a trăit. Colegii din Uniunea Scriitorilor din România îi vor păstra o amintire frumoasă.