In Memoriam Felicia Antip

In Memoriam   26 Feb 2013

  Uniunea Scriitorilor din România și Filiala București anunță cu profundă tristețe încetarea din viață a scriitoarei și traducătoarei Felicia Antip.

  Născută în 1927, la Focşani, a absolvit Facultatea de Filosofie la Iași ,a lucrat ca redactor la Agerpres (1950 – 1963), la „Lumea” (1963 – 1971), la Radio, la „Tribuna României” (între 1971 – 1984). Este autoarea volumelor de memorialiostică, „Lumea din ziare" (Editura Porto Franco și Editura Cartea Românească, 1997)  și Aventuri ale conștiinței de sine (Editura Hasefer, 2006).

  A tradus  volume de Paul Auster și Elie Wiesel. S-a impus drept unul dintre cei mai importanți cronicari ai literaturii străine prin rubrica ținută timp de decenii în România literară (înainte şi după 1989) şi în Adevărul literar și artistic (după 1990). În 1999 a primit  Premiul Fundaţiei „Gh.Ursu”. 

  In anul 2006 a publicat  la editura Hasefer  volumul „Aventuri ale conştiinţei de sine".  Este vorba de scriitori evrei faţă-n faţă cu destinul lor. Sunt analizate itinerariile unor scriitori de pe alte meridiane – Th. Lessing, Otto Weininger, Zygmund Baumann, A. Appelfeld, George Steiner, Paul Celan, Raymond Aron, Saul Bellow, Amos Oz, Philip Roth, ş.a.

Prin dispariția Feliciei Antip lumea literară și publicistica românească suferă o dureroasă pierdere.

Arhiva