Miercuri, 12 noiembrie 2025, începând cu ora 18:00, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași, a avut loc cea de-a zecea ediție a Galei Naționale „Scriitorii Anului”.
Organizatori au fost: Primăria Municipiului Iași, Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, Uniunea Scriitorilor din România și Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor.
Juriul, alcătuit din: Varujan Vosganian – președinte, Gabriela Gheorghișor, Ioan Holban, Mircea Mihăieș, Angelo Mitchievici, Irina Petraș, Vasile Spiridon – membri, a ales, prin vot, scriitorii lunilor (din noiembrie 2024 până în octombrie 2025).
Aceștia au fost: noiembrie 2024 – Ovidiu Genaru; decembrie 2024 – Bogdan-Alexandru Stănescu; ianuarie 2025 – Ion Mureșan; februarie 2025 – Ștefan Mitroi; martie 2025 – George Cornilă; aprilie 2025 – Stelian Tănase; mai 2025 – Radu Paraschivescu; iunie 2025 – Mihnea Măruță; iulie 2025 – Adrian Lesenciuc; august 2025 – Florina Ilis, septembrie 2025 – Simona Antonescu; octombrie 2025 – Cassian Maria Spiridon.
Același juriu a decernat Marele Premiu „Scriitorul Anului” dintre cei 12 nominalizați. Acesta i-a fost acordat poetului Ion Mureșan.
Într-un preambul al evenimentului, domnul Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași, s-a adresat publicului printr-un mesaj.
A mai luat cuvântul domnul Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România.
Primarul Mihai Chirica i-a conferit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași scriitorului francez Jean Poncet, care a mulțumit pentru distincția primită.
La Gală au participat și o parte dintre laureații edițiilor precedente, iar alții au fost prezenți prin intermediul unor mesaje filmate.
Începând cu anul 2016, aceștia au fost: Mircea Mihăieș, Gabriel Chifu, Horia-Roman Patapievici, Gabriela Adameșteanu, Mihai Zamfir, Marta Petreu și Daniel Cristea-Enache (ex-aequo), Ana Blandiana, Andrei Cornea, Andrei Pleșu.
Fiecare dintre ei a rostit câte un scurt cuvânt, aplaudat cu căldură de cei de față.
În încheiere, interpreții Mihaela Gârlea (voce) și Ciprian Oloi (clape) au susținut un recital muzical.
Întregul eveniment a fost transmis în direct de TVR Iași, fiind prezentat de jurnalistul Vasile Arhire.