Între 1 și 4 iulie 2026 a avut loc la București cea de-a XXVI-a conferință a Utopian Studies Society – Europe. Titlul generic al conferinței, organizate în parteneriat cu Academia Europaea Bucharest Hub, a fost „Trecutul și prezentul Utopiei”, o formulă care a deschis, pe durata celor patru zile, un amplu spațiu de reflecție asupra felului în care imaginarul utopic continuă să modeleze istoria, literatura, politica, tehnologia și memoria comunităților.
Programul conferinței a reunit peste o sută de participanți din întreaga Europă și a prilejuit numeroase prezentări, mese rotunde și sesiuni tematice. De-a lungul conferinței, comunicările au acoperit un spectru generos de teme: de la utopiile digitale și distopiile inteligenței artificiale la viitorul orașelor, de la colonialitate și transcolonialitate la imaginarul gotic, de la educație și viață academică la ecologie, longevitate, domesticitate, cultură populară și formele politice ale speranței.
În acest cadru intelectual dens, în care utopia a fost discutată ca instrument critic, ca memorie a posibilului și ca formă de a interoga prezentul, intervenția lui Varujan Vosganian a adus în prim-plan o temă cu o încărcătură istorică și morală aparte. Invitat în calitate de keynote speaker, Varujan Vosganian a susținut pe 2 iulie prelegerea „Utopie și memorie – armenii, poporul celor trei patrii”, introdusă de Sorin Antohi.
Prelegerea a propus o reflecție asupra destinului armenilor ca popor pentru care memoria nu este o simplă arhivă, ci teritoriu interior. Formula „poporul celor trei patrii” trimite la o experiență istorică fracturată și, în același timp, unificatoare: patria pierdută, patria trăită și patria imaginată. În cazul armenilor, utopia nu aparține doar viitorului, ci și trecutului care continuă să ceară dreptate, recunoaștere și sens. Ea devine o formă de supraviețuire, dar și o disciplină a memoriei.
Un fragment al prelegerii surprinde limpede această tensiune dintre realitate și utopie, dintre istoria trăită și istoria așteptată:
Trei feluri de întâmplări au trăit bătrânii armeni ai copilăriei mele: întâmplări pe care le-au evitat, întâmplări pe care le-au aşteptat şi întâmplări care i-au luat cu totul pe nepregătite. La drept vorbind, până la urmă, toate împrejurările prin care au trecut pot fi socotite ca aparţinând celei de-a treia categorii, căci lucrurile pe care le-au evitat au sfârşit prin a se întâmpla, iar lucrurile pe care le-au aşteptat n-au mai venit. Privite în acest fel, vieţile bunicilor mei sunt un fel de cronică a lucrurilor neaşteptate. Un destin împletit de realitate și utopie. — Varujan Vosganian
Prin această intervenție, conferința de la București a primit și o dimensiune profund legată de memoria istorică a Europei de Est și a comunităților care au traversat secolul XX purtând cu ele nu doar traume, ci și forme de rezistență culturală. Varujan Vosganian a vorbit despre armeni ca despre un popor în care trecutul nu se închide, ci continuă să lucreze în prezent, să construiască identitate, să ceară discernământ și să păstreze vie întrebarea asupra viitorului.
În ansamblul său, cea de-a XXVI-a conferință a Utopian Studies Society – Europe a arătat că studiile despre utopie rămân un câmp viu, interdisciplinar, necesar. La București, utopia a fost discutată ca formă de gândire critică, exercițiu de imaginație politică, dar și, iată, ca mod de a privi istoria fără resemnare. În acest peisaj de idei, prelegerea lui Varujan Vosganian a adus o voce distinctă: aceea a scriitorului pentru care memoria nu este o încăpere încuiată, ci o patrie mobilă, purtată prin timp.
