Uniunea Scriitorilor din România și Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează Colocviul Național de Memorialistică și Eseu „I. D. Sîrbu”, în zilele de 16 și 17 aprilie 2026, la Petroșani. Evenimentul reunește scriitori și critici literari importanți, în jurul temei „literatura memoriei”. Inițiativa îi aparține scriitorului Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România.
Gazda acestui colocviu național este Sala „George Enescu” din clădirea Belle Epoque din Petroșani. Cu acest prilej se acordă unui scriitor sau unei scriitoare Premiul Național Opera Omnia „Ion D. Sîrbu”, instituit de Uniunea Scriitorilor din România.
Premiul Național „Ion D. Sîrbu”, instituit de Uniunea Scriitorilor din România, e menit să devină un premiu de anvergură națională, comparabil ca importanță cu Premiul de poezie „Mihai Eminescu” acordat de autoritățile locale din județul Botoșani și Premiul național „Ion Creangă” din județul Neamț. Decernarea acestui premiu va avea loc în data de 17 aprilie 2026, ora 19,00, la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani, în avanpremiera spectacolului de teatru „Bietul meu suflet, cărbune”, un spectacol după povestirile lui Ion D. Sîrbu pus în scenă sub bagheta regizorului Radu Tudosie.
Printre participanții la colocviul din acest an se numără scriitori de valoare din România, buni cunoscători ai operei lui Ion D. Sîrbu: Adrian Alui Gheorghe, Vlad Alui Gheorghe, Gabriel Chifu, Daniel Cristea-Enache, Traian Dobrinescu, Horia Gârbea, Clara Mareș, Gabriela Gheorghișor, Mircea Mihăieș, Angelo Mitchievici, Antonio Patraș, Nicolae Oprea, Cristian Pătrășconiu, Ioan Stanomir, Vasile Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Tudurachi, Toma Velici, Varujan Vosganian. Aceștia, pe lângă comunicările din colocviu, vor susține lecturi publice în colegii din Petroșani (Colegiul Economic „Hermes”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva”).
Dintre scriitorii prezenți la colocviu, Clara Mareș și Antonio Patraș sunt autorii a două cărți reprezentative despre viața plină de încercări a lui Ion D. Sîrbu: „Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securității” și, respectiv, „Ion D. Sîrbu – de veghe în noaptea totalitară”.
Personalitate marcantă a culturii române, eseist, dramaturg, filosof, publicist și romancier, Ion Dezideriu Sîrbu a suferit persecuții grele în anii comunismului din cauza curajului și a demnității cu care a înfruntat regimul autoritar. Pe lângă romanele și piesele de teatru apărute în timpul vieții, I.D. Sîrbu este și autorul unor cărți de memorialistică publicate postum, precum „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal” și „Adio, Europa!”, prin care autorul și-a putut „conserva și întări libertatea interioară”.
Intrarea este liberă iar programul Colocviului Național de Memorialistică și Eseu „Ion D. Sîrbu” de la Petroșani este disponibil în imaginea de mai jos.
