Noul număr al revistei România literară conține o frumoasă evocare a lui Norman Manea scrisă de Vasile Spiridon și având titlul Norman Manea 90 – Nostalgia imposibilei întoarceri. Gabriel Chifu semnează un cutremurător eseu despre trei scriitori, mai precis, despre „moduri în care își concep propria existență și își reprezintă lumea în momentele dinaintea sfîrșitului”. În rubrica sa Avangarda ariergardei, Paul Cernat scrie despre Două enigme literare: Alice Călugăru și Filip Corsa. În momente în care toți suntem siguri că știm totul, enigmele aduc un aer proaspăt.
Dana Duma scrie despre Odiseea, filmul verii și probabil al anului, o operă despre care s-au pronunțat deja toți sigurii pe ei, dar care merită vizionat și discutat temeinic. Așa cum merită să discutăm și despre faptul foarte trist semnalat de Marina Constantinescu și conform căruia statul român n-a construit niciun teatru după 1990, a renovat doar câteva teatre.
Merită citit și articolul despre 120 de ani de la moartea lui Henrik Ibsen. O întâlnire între Ibsen și Alecsandri? Așa cum merită și să Vă adânciți în interviul făcut de Cristian Pătrășconiu cu Mircea Bârsilă, cu un titlu frumos: „Dar de ce să dăm timpul înapoi? Nu cumva este nevoie de noi și în lumea cealaltă?”
Ca de obicei, un număr dens, din care am putut să Vă arătăm doar vârful icebergului.
