Brîndușa Armanca, Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara

Timp citire estimat: 3 Min

Jurnalista și profesoara universitară Brîndușa Armanca, vicepreședintă a Societății Timișoara, a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara, cea mai înaltă distincție acordată de Consiliul Local personalităților care au contribuit la prestigiul și la afirmarea valorilor orașului.

Ceremonia s-a desfășurat în 3 august, la Filarmonica „Banatul”, în cadrul Galei Festive organizate de Ziua Timișoarei. Distincția acordată Brîndușei Armanca a fost primită, în numele său, de scriitorul și profesorul universitar Marcel Tolcea, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Propunerea de acordare a titlului a fost înaintată Consiliului Local de primarul Dominic Fritz, municipalitatea evocând contribuția Brîndușei Armanca la dezvoltarea jurnalismului regional, la formarea mai multor generații de jurnaliști și la păstrarea memoriei culturale a Timișoarei și a Banatului. Activitatea sa publică a fost consacrată libertății de exprimare, valorilor democratice și dialogului civic.

Absolventă eminentă a Facultății de Filologie din Timișoara, Brîndușa Armanca s-a afirmat încă înainte de 1989 în calitate de critic literar și jurnalist în presa de limbă maghiară. După căderea regimului comunist, a devenit una dintre vocile constante ale presei democratice românești, apărând adevărul, pluralismul, integrarea europeană, decomunizarea și respectarea drepturilor omului.

Numele său este legat de instituții și publicații importante precum Radio Europa Liberă, revista 22, Contributors.ro, PressHub și HotNews. Rigoarea documentării, limpezimea construcției jurnalistice și respectarea fermă a normelor deontologice au definit o carieră desfășurată într-o perioadă în care presa românească și-a reclădit aproape din temelii instituțiile, regulile și credibilitatea.

În mediul universitar, Brîndușa Armanca a contribuit la întemeierea secției de jurnalism a Universității de Vest din Timișoara și a predat, de asemenea, la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. A condus Studioul Teritorial TVR Timișoara și, timp de șase ani, Institutul Cultural Român de la Budapesta. Activitatea sa jurnalistică, universitară și culturală a fost recompensată de-a lungul timpului prin numeroase premii și distincții, între care Ordinul pentru Meritul Cultural al Ungariei.

Ca vicepreședintă a Societății Timișoara și membră a Grupului pentru Dialog Social, Brîndușa Armanca a rămas prezentă în dezbaterile esențiale ale societății românești. A susținut, cu aceeași consecvență, valorile înscrise în tradiția democratică a Timișoarei și în spiritul Proclamației din martie 1990.

Titlul acordat de Municipiul Timișoara recunoaște astfel o biografie profesională și civică întemeiată pe libertate, responsabilitate și implicare în binele public. Așa cum se arată în Laudatio-ul Societății Timișoara, distincția reprezintă și un act de dreptate față de un om care, vreme de peste trei decenii, și-a pus energia și competența în slujba comunității.

Uniunea Scriitorilor din România îi adresează Brîndușei Armanca felicitări pentru această înaltă și binemeritată distincție.

Distribuie acest articol