Ziua Mondială a Cărții la Galați

Timp citire estimat: 1 Min

Consiliul Judeţean Galaţi şi Centrul Cultural Dunărea de Jos în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud Est a celebrat Ziua Mondială a Cărții (23 aprilie) prin proiectul RafTârg (un raft cu titluri, povești și scriitori!), un proiect inedit care vine cu îndemnul: Te rugăm, te implorăm, du-te și aruncă-ți televizorul, iar în locul lui poți monta un raft minunat pe perete! (Roald Dahl).

În ziua de 22 aprilie 2026, ora 16.00 în sala de spectacole a Centrului Cultural Dunărea de Jos s-a desfășurat conferința Literatura și privirea avându-i ca invitați pe Ioan Stanomir, autorul trilogiei MAMA (Un jurnal al dragostei și al despărțirii/ O fotografie a timpului și a iubirii/ Istoria unei priviri) și pe scriitorul Cristian Pătrășconiu, director Programe Interne al Uniunii Scriitorilor din România.

Inițiatoarea proiectului Raftârg, aflat la ediția a II-a, este poeta Florina Zaharia, președintele Filialei Sud Est a Uniunii Scriitorilor din România.

Distribuie acest articol