Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România s-a alăturat lecturii mondiale dedicate prizonierilor politici și scriitorilor persecutați din Iran, organizată în jurul datei de 20 martie, de Nowruz – Anul Nou persan.
În cadrul întâlnirii noastre literare, au fost citite texte ale unor autori iranieni și fragmente dedicate libertății de expresie, în semn de solidaritate cu scriitorii și intelectualii care își asumă riscuri pentru a spune adevărul.
Momentul a fost dedicat în special activistei pentru drepturile omului Narges Mohammadi, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, precum și tuturor victimelor represiunii politice.
Prin acest gest simbolic, comunitatea literară clujeană se alătură vocilor care cred în puterea literaturii de a apăra demnitatea umană.
Programul – Rondul de primăvară al Poeziei – a continuat cu lecturi ale autorilor participanți.
18 martie 2026, ora 12
NARGES MUHAMMADI (n. 1972), Premiul Nobel pentru pace (2023), actualmente deținută politic în închisorile iraniene
TREI DESPĂRȚIRI
Trei despărțiri și o despărțire, ca și cum aș fi murit de trei ori
Când Ali și Kiana aveau doar trei ani și jumătate
Am fost arestată de agenții de pază când mi-au atacat casa.
Kiana tocmai fusese operată și trecuseră doar câteva ore de când mă întorsesem acasă.
Avea temperatură.
Când agenții de pază percheziționau casa, mi s-a îngăduit să-i culc pe copii.
L-am sprijinit pe Ali pe fluierele picioarelor, l-am legănat și l-am mângâiat
Și i-am cântat încet un cântec de leagăn.
A adormit.
Kiana era neliniștită. Avea temperatură și era speriată.
Simțise frica,
Și-a strâns brațele în jurul gâtului meu
Și eu, ca și cum m-aș fi scufundat treptat,
Am fost separată de ele.
Când coboram scările, ieșind din casă
Kiana a rămas plângând în îmbrățișarea tatălui ei,
M-a chemat înapoi de trei ori,
De trei ori m-am întors să o sărut.
Când Ali și Kiana aveau cinci ani, iar tatăl lor era plecat departe în Franța
Gărzile de pază au invadat casa tatălui meu
Și m-au arestat.
Ali și-a luat pistolul galben de plastic
Și m-a ținut de tivul cămășii
Iar Kiana, în rochia ei frumoasă,
A alergat spre mine și m-a prins de marginea fustei.
Au vrut să vină cu mine,
Neputând suporta să mă uit în ochii lor inocenți
Le-am luat mânuțele de pe fusta mea
Și am intrat în mașina bărbaților cu inimă de piatră.
Când Ali și Kiana aveau opt ani și jumătate, i-am pregătit pentru școală
dimineața
Și au plecat.
Gărzile de securitate mi-au invadat din nou casa
De data aceasta, Ali și Kiana nu erau acasă.
Am luat fotografia lor de pe raft
Și i-am sărutat de rămas bun
Și am fost condusă la mașină
De bărbați fără milă.
Acum, în septembrie 2017
Nu i-am mai văzut de doi ani și jumătate.
Cuvintele mele s-ar putea să nu fie exprimate perfect
Dar au siguranța de a simți – durerea mamelor de-a lungul istoriei.
Mamele care se mândresc cu convingerile lor și apoi suferă când copiii le sunt luați din cauza acestor convingeri.
(traducere din engleză de Ruxandra Cesereanu)
