Joi, 15 octombrie 2026, de la ora 18:00, la Muzeul Național al Literaturii Române din București, în Sala Perpessicius, la parterul sediului din strada Nicolae Crețulescu, va avea loc cea de-a 60-a ediție a Colocviilor de traduceri literare. Evenimentul este organizat de Filiala București – Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România.
Invitata întâlnirii este Danielle Morichon, care va susține prezentarea „La traduction littéraire comme exercice de poétologie / Traducerea literară ca exercițiu de poetologie”. Pornind de la câteva considerații despre traducerea literară, aceasta va propune analiza unor poezii din literatura franceză și va invita publicul la dialog pe această temă.
Prezentarea va fi susținută în limba franceză, iar textul în limba română va fi proiectat pe ecranul din sală. Traducerea textelor îi aparține profesorului emerit Coman Lupu, de la Universitatea din București, căruia organizatorii îi adresează mulțumiri pentru contribuție.
Danielle Morichon este profesoară de literaturi clasice în Franța și editor al publicației Études balkaniques – Cahiers Pierre Belon, fiind totodată colaboratoare științifică a unor universități din Grecia și Cipru.