A plecat dintre noi
BRÎNDUȘA ARMANCA critic literar, eseistă, jurnalistă, traducătoare, profesor universitar și diplomat S-a…
„Tinere condeie”, o școală a literaturii de mâine. Tabăra națională de creație pentru elevi, la Călimănești
Între 25 și 30 august 2026, la Călimănești, are loc Tabăra Națională…
In memoriam Maria PONGRÁCZ
Născută la 25 decembrie 1941, în Odorheiul Secuiesc, judeţul Harghita, și-a început…
Se inaugurează Clubul de lectură Ventiuno | Prima întâlnire, dedicată lui Ismail Kadare
Filiala București-Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România (FITRALIT), împreună cu Cafeneaua…
Antologia „Tinere condeie” 2026, cu lucrările elevilor din ediția 2025, intră la tipar
Antologia „Tinere condeie” 2026, care reunește lucrările elevilor participanți la ediția din…
PRIMA VERBA: 15-16 octombrie, Drobeta Turnu Severin
Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin, Palatul Culturii „Teodor Costescu”, Uniunea Scriitorilor din România…
Brîndușa Armanca, Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara
Jurnalista și profesoara universitară Brîndușa Armanca, vicepreședintă a Societății Timișoara, a primit…
In memoriam Traian Dobrinescu
Uniunea Scriitorilor din România anunță cu profundă tristețe decesul scriitorului și jurnalistului…
Dramaturgia românească își află noi voci în Festivalul Național de Teatru
Festivalul Național de Teatru a anunțat rezultatele concursului de dramaturgie românească organizat…
Un prim semestru bogat în evenimente literare
Activitatea Uniunii Scriitorilor și a membrilor săi