AI Act & Frankfurt 2028 | Ce trebuie pregătit acum

Aplicarea AI Act, dezbaterea europeană despre copyright și pregătirea României pentru statutul de țară invitată de onoare la Tîrgul de Carte de la Frankfurt obligă lumea literară românească să se gîndească împreună la două teme care nu mai pot fi separate: protejarea operei și circulația ei internațională.

Începînd cu 2 august 2026, regulamentul european privind inteligența artificială intră într-o etapă mai vizibilă de aplicare. Pentru public, una dintre schimbările importante privește transparența: în anumite situații, conținutul generat sau modificat cu ajutorul inteligenței artificiale trebuie să fie făcut recognoscibil.

Comisia Europeană a publicat recent orientări privind obligațiile de transparență pentru furnizorii și utilizatorii anumitor sisteme AI, în aplicarea articolului 50 din AI Act. A fost publicat, de asemenea, și Codul de bune practici privind marcarea și etichetarea conținutului generat de AI, un instrument voluntar care încearcă să aducă mai multă claritate într-o zonă aflată în plină transformare.

Pentru lumea literară, aceste noutăți contează. Numai că ele nu rezolvă, prin simpla lor intrare în vigoare, problema folosirii cărților, traducerilor, articolelor sau arhivelor literare pentru dezvoltarea sistemelor de inteligență artificială. AI Act nu le spune automat autorilor dacă operele lor au fost folosite. Nu creează, de la sine, un sistem de remunerare. Nu înlocuiește legislația dreptului de autor.

În același timp, România se pregătește pentru un moment major de vizibilitate internațională: statutul de țară invitată de onoare la Tîrgul de Carte de la Frankfurt din 2028. Potrivit Frankfurter Buchmesse, România își va prezenta literatura și cultura la ediția din 11-15 octombrie 2028. Un asemenea moment nu se construiește însă în anul tîrgului. Se construiește acum, prin traduceri, contracte, relații editoriale, drepturi externe, sprijin pentru traducători și o cartografiere serioasă a literaturii române contemporane.

De aceea, discuția despre inteligența artificială și drepturile autorilor nu este separată de discuția despre Frankfurt 2028. Ambele privesc aceeași întrebare: cum rămîne autorul prezent în destinul operei sale, fie că vorbim despre utilizarea ei în sisteme tehnologice, fie că vorbim despre circulația ei în alte limbi și piețe editoriale?

Transparența este necesară, dar nu suficientă

În spațiul public, discuția despre inteligența artificială se blochează de multe ori între două extreme: entuziasmul necritic și frica de înlocuire. Pentru scriitori și traducători, întrebarea este mai concretă: cine folosește opera, în ce scop, cu ce acord și cu ce beneficii?

Aici intervine principiul formulat de European Writers’ Council: ART, de la Authorisation, Remuneration, Transparency. În română: autorizare, remunerare, transparență. Am publicat de curând un articol care explică aceste principii în detaliu: AI vs. ART: scriitorii europeni cer Autorizare, Remunerare și Transparență.

Autorizarea înseamnă că opera nu poate fi folosită oricum, doar pentru că există în format digital. O carte aflată într-o bibliotecă online, într-o arhivă, într-o platformă comercială sau într-un catalog digital nu devine, prin aceasta, material liber pentru antrenarea unui sistem AI.

Remunerarea înseamnă că, atunci cînd o operă contribuie la dezvoltarea unui produs comercial, autorul trebuie să fie plătit corect. Nu simbolic, nu vag, nu printr-o formulă generală ascunsă într-un contract semnat cu ani înainte, ci printr-un mecanism limpede, separat și verificabil.

Transparența înseamnă că autorul trebuie să poată afla ce s-a întîmplat cu opera sa. A fost folosită? De cine? În ce model? În ce scop? A produs venituri? Cine a negociat acea utilizare?

Fără aceste informații, dreptul de autor devine greu de apărat. Există în lege, dar autorul nu are instrumente reale pentru a-l exercita.

Contractele trebuie să țină pasul cu noua economie a textului

O miză tot mai importantă privește contractele editoriale. Multe contracte mai vechi au fost scrise într-o lume în care inteligența artificială generativă nu exista ca fenomen de piață. Unele includ formulări largi despre drepturi digitale, baze de date, mijloace tehnice prezente și viitoare sau forme de exploatare încă neprevăzute la momentul semnării.

În noul context, asemenea formulări pot deveni problematice. Autorii au nevoie să știe dacă editura poate licenția opera către o companie AI, în ce condiții, pentru ce sumă și ce parte din venit le revine. Traducătorii au nevoie de aceeași claritate, fiindcă traducerea literară este, la rîndul ei, o operă protejată.

De aceea, una dintre direcțiile utile pentru organizațiile de autori este elaborarea unor repere contractuale simple: ce trebuie întrebat înainte de semnarea unui contract, ce drepturi trebuie rezervate explicit, cum poate fi formulată o clauză privind utilizările AI, ce înseamnă acord separat și cum se raportează veniturile din asemenea licențe.

Nu este o discuție împotriva editurilor. Dimpotrivă, este o discuție care poate proteja relația dintre autori și editori de conflicte viitoare.

Piața licențelor AI începe deja să se organizeze

Ideea că licențierea conținutului pentru inteligența artificială ar fi imposibilă devine tot mai greu de susținut. În Regatul Unit, Publishers’ Licensing Services a anunțat că sute de editori au optat pentru o inițiativă colectivă de licențiere AI. Scopul este crearea unui cadru prin care conținutul editorial să poată fi folosit legal, pe bază de acorduri și condiții clare.

Această evoluție schimbă termenii discuției. Dacă există scheme de licențiere, contracte și opțiuni voluntare, întrebarea nu mai este dacă autorii pot fi plătiți. Întrebarea devine: cum sînt informați, consultați și remunerați autorii atunci cînd operele lor intră în asemenea acorduri?

Poziția rezonabilă nu e deloc complicată: licențierea poate exista, dar ea trebuie să fie voluntară, distinctă, transparentă și remunerată. Autorii și traducătorii trebuie să fie informați și consultați, nu tratați ca o anexă a contractelor dintre companii.

Aceeași rigoare va conta și în pregătirea pentru Frankfurt 2028. Dacă literatura română trebuie să circule mai bine internațional, atunci drepturile externe, contractele de traducere, licențele și reprezentarea autorilor trebuie tratate profesionist. Vizibilitatea unei literaturi nu se obține doar prin program cultural, ci și prin infrastructură editorială.

Traducătorii, între AI și Frankfurt 2028

Inteligența artificială pune presiune directă pe traducerea literară. O cercetare recentă publicată pe arXiv, AI translation of literary texts is “fine”, but readers still prefer human translations, arată o situație mai nuanțată decît permite dezbaterea publică obișnuită: traducerile produse cu ajutorul modelelor lingvistice pot fi considerate acceptabile de cititori, dar traducerile umane sînt preferate, mai ales în lectura atentă, pentru naturalețe, claritate și imersiune.

Această concluzie obligă la un discurs mai matur. Nu ajută prea mult să spunem că AI nu poate produce niciodată o traducere plauzibilă. Uneori poate. Diferența importantă este alta: traducătorul literar construiește coerența unei cărți întregi, nu doar echivalențe puctuale. El urmărește ritmul, vocea, ambiguitatea, registrul, memoria culturală a cuvintelor și soluțiile care se susțin de la prima pînă la ultima pagină.

Un sistem poate da o versiune utilizabilă. Traducătorul își asumă o carte.

Pentru Frankfurt 2028, această distincție este esențială. România are nevoie de mai multe texte trecute dintr-o limbă în alta, dar și, poate mai ales, de traduceri literare capabile să intre într-o piață, să convingă editori, critici și cititori, să susțină vocea autorilor români în alte spații culturale.

În acest sens, Institutul Cultural Român a anunțat pentru 2026 un buget de 2.700.000 de lei pentru programele Translation and Publication Support, Publishing Romania și Romanian Books for Children. De asemenea, ICR Berlin și Centrul Național al Cărții au organizat, împreună cu Universitatea din Leipzig, atelierul româno-german „Sîntem ceea ce scriem / Wir sind, was wir schreiben”, dedicat formării traducătorilor de literatură română pentru spațiul germanofon.

Fără traducători formați, vizibili și corect remunerați, Frankfurt 2028 riscă să rămînă o scenografie frumoasă, dar insuficient populată de cărți care circulă cu adevărat.

Frankfurt 2028 trebuie pregătit ca proiect editorial

Statutul de țară invitată de onoare la Tîrgul de Carte de la Frankfurt este una dintre cele mai importante ocazii de vizibilitate pentru literatura română din ultimul deceniu. Dar asemenea ocazii pot fi ratate dacă sînt tratate exclusiv festiv.

Un program bun de evenimente este necesar, dar nu suficient. Miza reală stă în ceea ce se întîmplă înainte: selecții editoriale, traduceri, contracte, dosare de autor, relații cu agenți literari, întîlniri cu editori străini, cronici, festivaluri, rezidențe și prezențe constante în publicații culturale internaționale.

Pentru Uniunea Scriitorilor din România, este utilă construirea unui registru intern de lucru pentru Frankfurt 2028. Nu un clasament, nu o listă festivă, ci un instrument practic:

• autori români traduși deja în limbi de circulație;
• titluri cu drepturi disponibile;
• traduceri aflate în lucru;
• traducători activi;
• edituri străine care au publicat literatură română;
• premii, cronici și receptare internațională;
• festivaluri și rezidențe relevante;
• contacte profesionale.

O asemenea cartografiere transformă USR într-un partener real al instituțiilor implicate în pregătirea prezenței României la Frankfurt. Ajută, de asemenea, la evitarea unei reprezentări previzibile, centrate exclusiv pe cîteva nume deja vizibile, și poate aduce în față autori, genuri și direcții literare mai puțin circulate.

Frankfurt 2028 nu începe în octombrie 2028. Începe acum, cu traducerile și contractele care trebuie să fie gata înaintea tîrgului.

Suspiciunea privind AI devine risc editorial

O altă temă începe să se contureze în industria editorială: cum se stabilește dacă un manuscris a fost scris de autor sau generat substanțial cu ajutorul AI?

Un caz recent, relatat de The Guardian, a atras atenția internațională. Un contract editorial foarte mare pentru romanul de debut al lui Jerry Falade s-a prăbușit după ce agenții săi au spus că nu mai pot autentifica satisfăcător evoluția manuscrisului. Autorul a negat folosirea AI și a susținut că suspiciunea are legătură și cu prejudecăți rasiale din industrie.

Cazul nu permite concluzii rapide. Arată însă cît de fragilă devine încrederea editorială cînd nu există proceduri clare. Detectoarele AI sînt nesigure. Istoricul redactării poate fi incomplet. Diferența dintre corectură, reformulare, documentare asistată și generare substanțială nu este întotdeauna evidentă.

De aceea, transparența trebuie cerută cu discernămînt. Autorii nu trebuie transformați în suspecți permanenți. Editorii au nevoie de proceduri clare, nu de panică. Iar acuzațiile privind utilizarea AI nu ar trebui făcute public pe baza unor instrumente imperfecte sau a unor presupuneri.

O abordare echilibrată ar presupune declarații privind utilizarea substanțială a AI, păstrarea versiunilor de lucru, evaluare umană și dreptul autorului de a explica situația înainte ca reputația lui să fie afectată.

Această temă privește direct și internaționalizarea. Un autor român care intră într-o piață străină va intra și într-un spațiu editorial tot mai preocupat de proveniență, autenticitate și trasabilitate. Cu cît practicile sînt mai clare de la început, cu atît riscurile sînt mai mici.

Dramaturgia are nevoie de drum spre scenă

În spațiul românesc, o evoluție importantă vine din zona dramaturgiei contemporane. Festivalul Național de Teatru a anunțat programul „Spațiu pentru dramaturgia românească”, care își propune nu doar selectarea unor texte, ci și dezvoltarea și montarea lor în teatre partenere în stagiunea 2026-2027.

Modelul merită urmărit. El leagă textul de scenă, autorul de regizor, concursul de producție și literatura dramatică de public. Pentru dramaturgie, premierea izolată nu este suficientă. Textul dramatic are nevoie de lecturi, repetiții, montări, critici, întîlniri cu publicul și viață scenică.

În perspectiva Frankfurt 2028, această dimensiune este importantă. Literatura română nu înseamnă doar roman, poezie și eseu. Dramaturgia contemporană poate circula prin lecturi, traduceri, montări și colaborări teatrale. De aceea, programele care duc textul spre scenă pot deveni și instrumente de internaționalizare, nu doar evenimente interne.

Uniunea Scriitorilor din România poate valorifica această direcție printr-o comunicare mai atentă despre dramaturgia contemporană: interviuri cu autori dramatici, fragmente de text, dialoguri între dramaturgi și regizori, urmărirea procesului de la manuscris la spectacol.

Dramaturgia contemporană are nevoie de scene, nu doar de diplome.

De ce contează cum comunică instituțiile culturale?

Toate aceste teme au un punct comun: nevoia de informație verificabilă. Într-un spațiu digital în care motoarele de căutare, platformele și sistemele AI rezumă tot mai mult conținutul înainte ca cititorul să ajungă la sursă, instituțiile culturale trebuie să scrie și să publice mai clar.

Un articol de site este în primul rînd o sursă de informare. Trebuie să aibă dată, autor sau redacție responsabilă, linkuri către informațiile de bază, nume complete, citate atribuite corect, credit pentru imagini și, acolo unde e cazul, precizarea folosirii substanțiale a AI.

Pentru Uniunea Scriitorilor din România, această disciplină editorială înseamnă autoritate. Dacă informațiile despre scriitori, premii, filiale, reviste, proiecte și poziții publice sînt clare la sursă, ele vor circula mai corect. Dacă lipsesc sau sînt greu de găsit, golurile vor fi completate de surse secundare, nu de puține ori inexacte.

Aceeași logică se aplică pregătirii pentru Frankfurt. Dacă literatura română își dorește să fie descoperită, citată și propusă editorilor străini, informațiile despre autori trebuie să fie bine așezate: bio profesionist, bibliografie, premii, traduceri, drepturi, fragmente disponibile, cronici, fotografii, date de contact.

În noul ecosistem digital, rigoarea, dincolo calitatea editorială, este o formă de protecție instituțională.

Ce urmează?

Pentru perioada următoare, cîteva direcții sînt urgente.

Mai întîi, un material explicativ despre AI Act, cu distincția clară dintre transparență, drept de autor, autorizare și remunerare. Publicul trebuie să înțeleagă ce se schimbă de la 2 august, dar și ce rămîne nerezolvat. Apoi, o clauză-model privind utilizările AI în contractele editoriale. Autorii și traducătorii au nevoie de repere concrete, nu doar de principii.

În al treilea rînd, o politică editorială internă privind utilizarea AI în textele, imaginile și materialele publicate devine necesară pentru toate organizațiile, mai ales pentru cele publice. Aceasta trebuie să fie scurtă, limpede și proporțională, să distingă între corectură, asistență tehnică, traducere automată, generare parțială și generare substanțială.

În al patrulea rînd, traducătorii trebuie aduși în prim-plan. Fără ei, discuția despre Frankfurt 2028, despre AI și despre circulația literaturii române rămîne incompletă.

În fine, USR lucrează la construirea unei baze de lucru pentru Frankfurt 2028: traduceri, drepturi, autori, edituri, agenți, cronici, premii și contacte. Nu o arhivă festivă, ci un instrument util.

Un gînd final

Literatura se află în fața unei schimbări de infrastructură. Modul în care textele sînt scrise, traduse, distribuite, licențiate, citate și monetizate se modifică rapid.

În această transformare, autorul nu trebuie să devină invizibil. Traducătorul nu trebuie redus la un corector al mașinii. Cititorul trebuie să știe, atunci cînd contează, de unde vine textul. Editorul are nevoie de reguli clare. Iar instituțiile culturale trebuie să publice informație credibilă, bine așezată, ușor de verificat.

În același timp, literatura română are în față o șansă rară: Frankfurt 2028. O asemenea șansă se valorifică prin prin pregătire editorială, traducători, contracte, arhive clare și relații profesionale, și nu prin improvizație tardivă.

Principiul ART oferă un reper limpede: autorizare, remunerare, transparență. Frankfurt 2028 oferă o direcție concretă: circulație internațională, traduceri, drepturi externe și vizibilitate reală. Cele două se întîlnesc pe un teren fertil: opera literară trebuie protejată, dar și pusă în mișcare.

Tehnologia poate circula repede. Literatura română trebuie să circule bine. Drepturile autorilor nu trebuie să rămînă în urmă.

📸 Imaginea folosită a fost realizată cu ajutorul inteligenței artificiale.