Dramaturgia românească își află noi voci în Festivalul Național de Teatru

Timp citire estimat: 2 Min

Festivalul Național de Teatru a anunțat rezultatele concursului de dramaturgie românească organizat în cadrul modulului Spectacole-lectură, dedicat susținerii și dezvoltării dramaturgiei contemporane. La ediția din acest an au fost înscrise 137 de texte, confirmând interesul tot mai mare pentru scrisul dramatic românesc.

Coordonat de dramaturga Mihaela Michailov și regizorul Bobi Pricop, programul își propune să ofere autoarelor și autorilor un spațiu de dezvoltare a proiectelor dramaturgice, prin colaborări cu regizori și echipe artistice din teatrele partenere.

În ediția din 2026, trei teatre naționale s-au alăturat inițiativei: Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Procesul de selecție a fost realizat de Cristiana Gavrilă, Ovidiu Lazăr și Radu Iacoban, alături de coordonatorii programului. Potrivit organizatorilor, cele 137 de propuneri s-au remarcat prin diversitate stilistică, formule dramaturgice inventive, reflecții critice asupra prezentului și o remarcabilă libertate de expresie.

Cele trei texte selectate pentru această ediție sunt:

  • Armada verbală, de Ionuț Caras
  • Despre demolarea teatrului, de Cosmin Stănilă
  • Fluviu, de Ioana Toloargă

Acestea vor fi prezentate sub forma unor spectacole-lectură în cadrul Festivalului Național de Teatru, desfășurat între 16 și 25 octombrie 2026, urmând să fie montate în stagiunea 2026-2027 de teatrele partenere.

Organizatorii au anunțat totodată că interesul stârnit de cele 137 de texte înscrise ar putea conduce la organizarea, pe parcursul stagiunii viitoare, a unei serii suplimentare de spectacole-lectură dedicate altor piese selectate dintre cele participante la concurs. Inițiativa confirmă preocuparea Festivalului Național de Teatru pentru stimularea dramaturgiei românești contemporane și pentru facilitarea întâlnirii dintre textele noi, artiști și public.

Distribuie acest articol