În zilele de 25-29 septembrie 2025, în Grecia, a avut loc prima Conferință Internațională a Oamenilor de Litere – „Întâlniri Literare Interbalcanice: Înțelegerea Balcanilor prin Literatură”.
Cu acest prilej, a fost lansată antologia „Balcania” (editată în limba greacă), care a cuprins, în 450 de pagini, textele a peste 45 de autori din 12 țări.
Literatura română a fost prezentă în antologie cu textele a patru scriitori: Ana Blandiana, Gabriel Chifu, Varujan Vosganian și Horia Gârbea, toți cu poezie, în traduceri de Silvana Depounti.
La conferință au participat, prezentând comunicări și moderând grupuri de discuții, Varujan Vosganian și Horia Gârbea.
În întâlnirile care au avut loc la Evangelistria, locul principal al desfășurării, ca și în orașele Aliartos și Livadia, participanții au avut un viu schimb de idei spre o bună cunoaștere reciprocă.
Organizatoarea, prof. Evi Voulgaraki, și echipa sa merită felicitări.