Uniunea Scriitorilor din România a fost prezentă la Adunarea Generală Anuală a European Writers’ Council (EWC), desfășurată la Bruxelles, în perioada 12-14 iunie 2026. Reuniunea a adus împreună reprezentanți ai organizațiilor de scriitori și traducători din Europa, într-un moment de reflecție comună asupra rolului literaturii, al autorilor și al drepturilor acestora în societățile democratice contemporane.
European Writers’ Council reunește 55 de organizații membre din 34 de țări și reprezintă peste 260.000 de scriitori și traducători. Tema centrală a reuniunii din acest an a fost rolul Scriitorului ca infrastructură critică, într-un context european marcat de presiuni tot mai mari asupra libertății de exprimare, de precarizarea sectorului cultural, de reducerea sprijinului public pentru cultură și de impactul inteligenței artificiale generative asupra drepturilor de autor.
Evenimentele au debutat vineri, 12 iunie, cu o recepție de bun venit la Maison Européenne des Auteurs et des Autrices (MEDAA), sediul EWC din Bruxelles. În deschidere au avut loc intervenții susținute de Sebastià Portell, la acel moment președinte interimar al EWC, și de Judith Videcocq, șefa unității Creative Europe din cadrul DG EAC. Seara a inclus și un moment dedicat poeziei, cu lecturi susținute de poetele belgiene Els Moors și Laurence Vielle.
Sâmbătă, 13 iunie, în cadrul Burning Issues Forum, discuțiile au urmărit felul în care scriitorii pot fi protejați și susținuți ca voci esențiale ale unei societăți plurale, democratice și diverse. Au fost abordate teme precum colaborarea dintre organizațiile care reprezintă lanțul valoric al cărții, rolul organizațiilor de gestiune colectivă în apărarea drepturilor autorilor și necesitatea protejării drepturilor profesionale, culturale și lingvistice ale scriitorilor în contexte naționale diferite.
În cadrul întâlnirii din data de 13 iunie 2026 de la Bruxelles, organizată de EWC, Varujan Vosganian a prezentat situația scriitorului român și a Uniunii Scriitorilor din România, singura organizație care reprezintă interesele scriitorilor în raport cu instituțiile statului român. Prezentarea a avut în vedere deopotrivă avantajele de care dispune scriitorul român în ceea ce privește susținerea creației sale, sprijinirea revistelor literare și asigurarea unei vieți decente după pensionare, dar și provocările cu care acesta se confruntă în contextul actual. De asemenea, au fost prezentate un istoric recent al legislației privitoare la scriitori și raporturile dintre Uniunea Scriitorilor din România și principalele instituții cu atribuții în domeniul culturii.
La finalul zilei de 13 iunie, reprezentanții organizațiilor membre EWC s-au reunit în fața Parlamentului European pentru o acțiune publică de lectură colectivă a declarației „Voci critice în vremuri critice”. Textul reafirmă faptul că scriitorii nu sunt doar creatori de opere literare, ci și participanți esențiali la formarea unei societăți informate, critice și empatice.
Declarația adoptată de membrii EWC subliniază că volumele nu apar spontan, ci sunt rezultatul creativității și muncii unor autori și traducători. Fără cei care imaginează, scriu și traduc, literatura nu ar exista, iar operele nu ar ajunge la cititori pentru a contribui la formarea identității personale și colective. În acest sens, EWC solicită recunoașterea Scriitorului ca infrastructură critică pentru coeziunea și integrarea societăților europene.
Documentul atrage atenția și asupra dificultăților majore cu care se confruntă sectorul cultural: atacuri directe sau subtile la adresa libertății de exprimare, amenințări la adresa diversității culturale și lingvistice, reduceri bugetare motivate uneori politic sau ideologic, comercializarea accelerată a culturii și utilizarea inteligenței artificiale generative în moduri care afectează drepturile autorilor. În viziunea EWC, apărarea drepturilor profesionale, personale, culturale, economice și lingvistice ale autorilor înseamnă, în același timp, apărarea drepturilor omului.
Adunarea Generală Anuală a EWC s-a încheiat duminică, 14 iunie, cu aprobarea Raportului de activitate și a situației financiare pentru anul precedent, precum și a Planului de lucru și a bugetului propus pentru 2026 și 2027. Totodată, EWC a primit trei noi membri: Associació Col·legial d’Escriptors de Catalunya (ACEC) – Professional Association of Writers of Catalonia, Calibro Confederazione Autrici e Autori del Libro – Confederation of Book Authors și HagÞenkir félag höfunda fræðirita og kennslugagna – HagÞenkir Association of Icelandic Non-Fiction Writers.
În cadrul aceleiași reuniuni au fost aprobate și amendamente la Statutul EWC, menite să clarifice anumite prevederi și proceduri. De asemenea, Sebastià Portell a fost ales președinte al European Writers’ Council, iar Saulius Vasiliauskas a fost ales membru al Consiliului, pentru restul mandatului actualului Consiliu, până la Adunarea Generală Anuală de anul viitor.
Prin participarea la reuniunea de la Bruxelles, Uniunea Scriitorilor din România își reafirmă apartenența la dialogul european privind viitorul literaturii, statutul autorului și apărarea drepturilor scriitorilor într-un context cultural, social și tehnologic aflat în schimbare rapidă.
📸 Fotografii realizate de @eyecone



