Ediția din 18 martie a Cenaclului „Mariana Marin” a debutat cu un prolog special, desfășurat între orele 18:20 și 19:00, dedicat lecturii mondiale în solidaritate cu Narges Mohammadi, cu prizonierii politici și cu memoria celor uciși în Iran. Pentru a accesa înregistrarea evenimentului puteți accesa articolul de mai jos:
Cenaclul „Mariana Marin”, în solidaritate cu scriitorii și prizonierii politici din Iran
Partea de cenaclu a serii i-a avut ca invitați pe Dan Panaet și Vasi Prode, doi autori foarte diferiți ca formulă și temperatură interioară, reuniți însă de aceeași disponibilitate de a-și pune textele în fața unei comunități critice.
Dan Panaet a citit un fragment din Exploratorii, un roman în lucru care coboară în materia încă insuficient decantată literar a anilor ’90. Textul e condus de o memorie a tranziției surprinsă în fibra ei concretă, neliniștitoare, uneori sordidă, alteori stranie. În centrul fragmentului se află drumul unei familii care merge să-l externeze pe bunicul Dumitru dintr-un spital de psihiatrie. Miza textului nu stă doar în situația narativă imediată, ci în felul în care aceasta deschide două planuri simultane: pe de o parte, lumea brută a realului postcomunist, cu violențele, precaritățile și limbajul ei; pe de altă parte, imaginarul copilului Bogdan, populat de mistere, fenomene inexplicabile și fantasme culese din folclorul mediatic al epocii.
Tocmai această dublă tensiune a fost una dintre mizele principale ale discuției critice. Textul a fost apreciat pentru ritm, pentru nervul dialogurilor și pentru capacitatea de a evita muzeificarea anilor ’90. Departe de a-și propune o reconstrucție decorativă a deceniului, proza încearcă să surprindă o mentalitate, o atmosferă și un tip de fricțiune între imaginarul copilăriei și duritatea cotidianului. Experiența autorului în scenaristică se simte în buna desfășurare a replicilor, chiar dacă, la nivel de atelier, au fost formulate și observații legate de repetiția numelor proprii sau de anumite oscilații de timp verbal, mai ales în fluxul oral al lecturii.
În a doua parte a serii, Vasi Prode a citit cinci poeme din secțiunea „Poemele prietenilor”, parte a unui viitor volum intitulat Evidența persoanelor. Dacă textul lui Dan Panaet lucra cu memoria unei epoci, poemele lui Vasi au dus discuția într-o zonă aparent mai intimă, dar nu mai puțin dificilă: prietenia ca nucleu de sensibilitate și ca mod de a gîndi relația dintre sine și ceilalți. Poemele, dedicate unor prieteni reali, au propus o poezie a apropierii, a recunoașterii și a oglindirii reciproce, în care identitatea se conturează nu solitar, ci prin și alături de ceilalți.
Și aici, intervențiile critice au fost fertile. Au fost remarcate cadența, sensibilitatea și prospețimea unor imagini, dar și riscul ca o poezie prea strîns legată de biografia autorului să rămînă opacă pentru cititorul care nu are acces la contextul personal al numelor invocate. Discuția a atins astfel una dintre întrebările cele mai interesante ale serii: în ce măsură literatura poate pleca din intimitate fără să rămînă captivă în ea? Cum poate fi transformată figura concretă a prietenului într-o prezență recognoscibilă și pentru cel care nu aparține cercului inițial?
Moderată de Ioana Tătărușanu, discuția critică a dat serii nu doar coerență, ci și relief teoretic. Intervențiile au funcționat ca un veritabil atelier, în care observația de detaliu a coexistat cu întrebările mai largi despre direcțiile literaturii contemporane.
Despre proza lui Dan Panaet, Ioana Tătărușanu a remarcat:
Dan se alătură mai multor prozatori din ultima vreme care cochetează cu zona asta de fantasy, de roman de mistere… o zonă care a lipsit din receptarea critică foarte multă vreme, fiind considerată o literatură a minoratului.
Dragoș Costache a nuanțat această încadrare, insistînd mai degrabă asupra materialului social și imaginar al epocii:
O să te contrazic, nu mi se pare că văd nicio inflexiune fantasy neapărat… Apare la nivel de subiect pentru că am crescut cu toții în epoca lui Dracula, Infractorul, toate revistele trashy ale anilor ’90.
Tot el a formulat foarte limpede una dintre cheile de forță ale fragmentului:
Mă enervează chestiile brutale din cotidianul 90-ist… dar aici, contrapartida asta cu copiii care visează la piticii cu capete luminate și se trezesc bullied la colțul străzii pentru că nu le place de fața lor, mi se pare că merge foarte bine în contrast.
Radu Nițescu a adus observații constructive, specifice lecturii de atelier:
Mi s-a părut că folosești foarte des numele personajelor… Angela, Bogdan, Dumitru, Doru. Uneori m-a zgâriat la ureche chestia asta… s-ar putea înțelege cine zice replica și fără să-i spui numele.
Și, într-o altă observație punctuală:
Timpurile verbale se încalecă întrucîtva… perfectul compus, urme de perfect simplu, imperfectul… se încalecă un pic dubios în fluxul poveștii.
În privința poemelor lui Vasi Prode, Ioana Tătărușanu a propus o deschidere fertilă către o temă rar asumată explicit în literatura română:
Nu știu în literatura română o carte care să-și fi asumat proiectul ăsta al prieteniei ca temă predilectă… Literatura contemporană recuperează zona asta a unui alt tip de afectivitate care vine între personaje masculine.
Observația ei a deschis o discuție importantă despre felul în care literatura de azi lucrează cu vulnerabilitatea masculină, cu atașamentul și cu forme de tandrețe care, altădată, fie erau evitate, fie deveneau rapid ironizate.
Totodată, intervențiile critice au pus presiune exact acolo unde poezia avea nevoie de mai multă distilare. Iustin Butnariuc a spus:
Mi s-a părut că pe alocuri e un pic prea explicitat, prea explicat, prea vorbăreț… Aș merge pe o formulă mai esențializată. Unele exprimări mă îngreunau. De pildă, ‘fularul stă la gât’.
În aceeași linie, el a formulat și riscul de ermetizare biografică a textului:
Pare un pic un cerc închis pentru cititori… Nu toată lumea cunoaște biografia poetului. Ar trebui să reușească să abstractizeze inclusiv acest prieten pe care îl numește, ca să simt și eu că e prietenul meu.
Radu Nițescu a intervenit și aici cu o sugestie de lucru interesantă, venită dinspre raportul dintre poezie și proză:
I-aș recomanda poate să încerce să le pună și ca proză… să le pună pur și simplu cap la cap dincolo de versificație și să vadă ce parte vrea să schimbe.
Replica de sinteză a Ioanei Tătărușanu a închis discuția despre aceste poeme:
E un exercițiu de autodescoperire… prietenii sunt, într-un fel, oglindirea lui.
Așa s-a și conturat, de fapt, profilul acestei a treia ediții: o seară în care literatura a fost tratată simultan ca memorie, exercițiu de formă și mod de cunoaștere. Proza lui Dan Panaet a pus în joc fricțiunea dintre copilărie și brutalitatea unei epoci încă insuficient povestite, în timp ce poemele lui Vasi Prode au testat posibilitatea de a face din prietenie nu doar o temă literară, ci un dispozitiv de reflecție asupra sinelui.
Fotografii de Andreea Retinschi:
