A doua întîlnire a Cenaclului „Mariana Marin”, desfășurată pe 4 martie la Centrul Cultural Armean din București, a confirmat rapid ceea ce ediția pilot sugerase cu asupra de măsură: apariția unui spațiu de dialog literar care refuză confortul ceremoniei și preferă tensiunea productivă a dezbaterii. Aproximativ 63 de participanți (ochiometric) au umplut sala – pînă în punctul în care o parte dintre colegi au rămas în picioare –, semn că interesul pentru această formulă de întîlnire critică rămîne dezirabilă într-un moment în care instituția cenaclului pare, pentru mulți, un anacronism.
Structura serii a urmat modelul propus încă de la lansarea proiectului: lecturi, dialoguri cu autorii, urmate de o secțiune critică materializată printr-o discuție deschisă cu membrii cenaclului. Invitații ediției au fost Ionuț Sociu, care a citit un fragment dintr-un roman în lucru, și poeta Clara Caradimu, prezentă cu o suită de poeme, desigur, în lucru.
O proză a derivației și a lucidității confesive
Fragmentul citit de Ionuț Sociu propune o voce narativă aflată într-un moment de ruptură biografică, una surprinsă în mișcare, între spații geografice și oscilări psihice. Traseul Vietnam–Praga–Viena devine mai puțin un itinerar de călătorie și mai mult un dispozitiv introspectiv, unde observația concretă și reflecția asupra precarității existențiale se întrepătrund.
Proza lui Sociu cultivă deliberat o expunere directă a conștiinței, în care detaliul cotidian – hostelul, întîlnirile întîmplătoare, episoadele încețoșate etilic sau confesiv – se acumulează într-o form(ul)ă de autoanaliză narativă. Textul oscilează între grotesc și tandru, între autoironie și vulnerabilitate, configurînd portretul unui personaj care se privește în oglindă fără menajamente.
Fragmentul propus de Ionuț Sociu are o energie de proză confesivă directă, aproape diaristică, dar cu nerv narativ.
Limbajul ca materie organică
Lectura Clarei Caradimu a schimbat vizibil temperatura sălii. Textele Clarei propun o poezie în care corpul, genealogia familială și materia domestică sînt integrate într-un imaginar organic, nu de puține ori tulburător.
Poezia Clarei Caradimu operează cu imagini care par să se nască direct dintr-o biologie a limbajului: mai sus numitele relații familiale, corporalitatea, memoria și spațiul domestic se reorganizează într-un sistem simbolic fluid în care repetitivitatea sonoră și acumularea imagistică generează un ritm incantatoriu. Fragilitatea aparentă a acestei poezii este contrabalansată de o determinare stilistică limpede: poemele nu caută să explice, ci să creeze un teritoriu interior în care limbajul se materializează.
Secțiunea critică: conflictul ca metodă
Secțiunea critică a fost deschisă de Ioana Tătărușanu, care a propus o lectură analitică a ambelor intervenții, încercînd să extragă mecanismele poetice și narative din textele prezentate și să le transforme într-un set de ipoteze interpretative operabile. Demersul Ioanei a avut rolul de a deplasa discuția din registrul impresiei spontane în cel al reflecției critice articulate.
Discuția s-a dinamizat repejor, odată cu intervenția lui Tiberiu Neacșu, care a formulat o poziție critică fermă față de ambele lecturi. Referindu-se la proza lui Sociu, Neacșu a susținut că textul privilegiază explicația în detrimentul sugestiei. Tunător, poate, a declarat că textului îi lipsește… stilul. În ceea ce privește poezia Clarei Caradimu, observația sa despre o posibilă „lipsă de igienă textuală” a provocat reacții imediate în sală și a generat un moment de tensiune critică.
Intervenția poetei Cosmina Moroșan a împins discuția către un cadru teoretic diferit. Ea a propus o lectură a poeziei Clarei Caradimu în proximitatea unor practici asociate cu language poetry și cu experimentele lingvistice ale lui Gertrude Stein, vorbind despre „aderența absurdă la limbaj” și despre o repetitivitate sonoră dificil de atins. În privința prozei lui Sociu, Moroșan a identificat în text prezența unei „voci a bărbatului care încearcă, cu tot riscul din lume, să se parcurgă”.
Poeta Domnica Drumea a oferit apoi o intervenție de echilibru critic. Ea a remarcat capacitatea lui Sociu de a crea tensiune narativă din detaliile observate ale realului, notînd totodată nevoia unei mai mari încrederi în sugestie și în economia expresivă. În ceea ce privește poezia Clarei Caradimu, Drumea a formulat o invitație către dezvoltarea unei dimensiuni narative interne a poemului, argumentînd că imaginile puternice ar putea cîștiga și mai mult printr-o articulare narativă, fie ea și discretă.
Moderatorul secțiunii de proză, colegul Bogdan Răileanu, a revenit asupra discuției despre stilul prozei lui Sociu, susținînd că expunerea directă a conștiinței nu reprezintă o slăbiciune stilistică, ci o alegere deliberată a autorului. În replică, Ionuț Sociu a intervenit în dialog pentru a explica miza ritmică și sonoră a textului, precum și ideea unei temporizări a materialului narativ la nivelul întregului proiect romanesc.
Cenaclul ca spațiu comunitar
În încheierea serii, subsemnatul a formulat una dintre ideile care definesc (sperăm) direcția proiectului. Modelul cenaclului dominat de o autoritate critică unică – acel „patriarh” care stabilește verdictul literar – aparține, în viziunea organizatorilor, trecutului. În formula propusă de Cenaclul „Mariana Marin”, responsabilitatea evaluării și validării textelor se mută către comunitatea critică prezentă în sală.
Participanții au fost invitați să își asume riscul intervenției și al erorii, într-un spirit care privilegiază dialogul viu în locul consensului comod: literatura nu se construiește prin confirmări ceremoniale, ci printr-o practică de ordin critic în care autorii și cititorii acceptă să „greșească împreună” – fail better, în sensul formulat de Samuel Beckett.
Prin intensitatea dezbaterii și prin participarea membrilor, cea de-a doua ediție a Cenaclului „Mariana Marin” a demonstrat că instituția cenaclului rămîne, atunci cînd este reconfigurată ca spațiu comunitar și critic, unul dintre cele mai fertile laboratoare ale literaturii și, poate, nu numai.
📸 by Cătălin Georgescu
