Premiul Național pentru Proză „Ion Creangă” – Opera Omnia, ediția a IX-a, desfășurată în perioada 26 februarie – 1 martie 2026, la Piatra-Neamț, Târgu-Neamț și Humulești, i-a fost decernat romancierului Gabriel Chifu (n. 1954).
Laureatul din acest an devine al nouălea câștigător al prestigioasei distincții. Gabriel Chifu s-a afirmat inițial ca poet, iar ulterior ca romancier. A condus mulți ani revista Ramuri, iar în prezent este director al revistei România literară și Secretar General al Uniunii Scriitorilor din România.
Nominalizările au fost stabilite în urma voturilor exprimate de 18 critici literari și scriitori din întreaga țară. Alături de Gabriel Chifu, au fost nominalizați Ioan Groșan, Bedros Horasangian, Florina Ilis, Ioana Pârvulescu, Doina Ruști și Dumitru Țepeneag. Inițial nominalizat, Varujan Vosganian s-a retras din competiție pentru a evita orice posibilă interpretare, având în vedere funcția sa de președinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Laureatul a fost desemnat prin vot secret de juriul alcătuit din Adrian Alui Gheorghe, Ioan Holban, Adrian Lesenciuc, Angelo Mitchievici, Nicolae Oprea, Vasile Spiridon și Mihai Zamfir.
Programul ediției 2026, coordonat de scriitorul Adrian Alui Gheorghe, a inclus Gala de Decernare a Premiului, o expoziție de publicații și ediții bibliofile din opera lui Ion Creangă, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii colegiilor „Petru Rareș” și „Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț și ai Colegiului Tehnic „Ion Creangă” din Târgu-Neamț, precum și conferirea titlului de Cetățean de Onoare al orașului Târgu-Neamț scriitorului Mircea Cărtărescu, laureatul ediției precedente.
Premiul Național pentru Proză „Ion Creangă” – Opera Omnia este organizat și susținut de Consiliul Județean Neamț, în parteneriat cu Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, Casa de Cultură „Ion Creangă” din Târgu-Neamț, Complexul Muzeal Național Neamț, Teatrul Tineretului Piatra-Neamț, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu”, Primăria Municipiului Piatra-Neamț și Inspectoratul Școlar Județean Neamț.






