Scriitorul Ioan Țicalo a plecat la cele veșnice miercuri, 7 octombrie 2026.
S-a născut pe 16 aprilie 1945, în satul Sinăuții de Jos, județul Botoșani.
Ioan Țicalo a debutat publicistic cu articolul „Fatalitate sau energetism?”, publicat în „România literară”, anul XXIII, nr. 24 din 14 iunie 1990. Editorial, a debutat în 2002, cu volumul de proză scurtă În Poiana lui Ioan.
Alte cărți publicate (selectiv): Crucea părintelui Visarion, povestiri (2003); Blestemul, roman (2004); Meandre, roman (2006); Scara, roman (2007); Mihail Eminescu – poetul neamului românesc (2009); Instrumente muzicale și poetica lor în opera lui Eminescu (2024).
A colaborat la revistele literare „Cronica”, „Dacia literară”, „Convorbiri literare”, „Revista română”, „Țara Fagilor”, „Oglinda literară”, „Flacăra” — la rubrica „Mașina de scris” a lui Alex Ștefănescu —, „Freamătul literar”, „Salonul literar”, „Bucovina literară” și la pagina culturală a ziarului „Crai nou”.
Pentru activitatea sa literară, Ioan Țicalo a primit numeroase premii, dintre care amintim Premiul „Constantin Ciopraga” al Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România și Premiul „Opera Omnia” al Societății Scriitorilor Bucovineni.
Plecarea la cele veșnice a lui Ioan Țicalo înseamnă pierderea unei voci care a îmbogățit prin cuvânt lumea în care a trăit.
