In memoriam Constantin Abăluță
Filiala București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România anunță cu profundă tristețe încetarea din viață a scriitorului Constantin Abăluță, remarcabil poet, prozator, dramaturg și traducător.
Constantin „Dinu” Abăluță s-a născut la 8 octombrie 1938, la București.
A absolvit studii superioare de arhitectură la București și a practicat profesiunea pentru scurt timp, dedicându-se apoi literaturii.
A fost și un talentat artist plastic.
A debutat editorial cu poezie în anul 1964.
A publicat un mare număr de volume, fiind preocupat permanent de literatură de toate genurile și în special de poezie.
A tradus numeroase volume de poezie, mai ales din limbile engleză și franceză, printre autorii traduși de el fiind: Edward Lear, Theodore Roethke, Frank O’Hara, Wallace Stevens, Dylan Thomas, José Eduardo Mendes Camargo.
Pentru poezie și traduceri a primit numeroase premii, între care patru Premii ale Uniunii Scriitorilor.
În anul 2023 a primit Premiul „Opera Omnia” al Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor.
A fost distins cu Ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler, în anul 2000.
Unele dintre piesele sale au fost montate la teatrul radiofonic.
Dintre volumele sale de poezie amintim: Lumina pământului, Piatra, Psalmi, Există, Iubiri, Călătorii, Obiecte de tăcere (antologie), A sta în picioare, Marină într-un creier, Drumul furnicilor, Cârtița lui Pessoa, Terasa.
A scris poezie și în limba franceză, câteva dintre volume fiind publicate în Franța.
Prin dispariția lui Constantin Abăluță, literatura română suferă o ireparabilă pierdere.