La Galați, în perioada 27-30 iunie 2024, s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Literatură Poezia - Port la Dunăre.
Programul manifestărilor a cuprins evenimente diverse și deosebit de interesante. În cele trei zile s-au desfășurat patru lecturi de poezie: trei recitaluri susținute de membrii Filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor, de alți poeți participanți și de poeții invitați din străinătate (din țări riverane Dunării) și o Gală a Poeziei, cu versurile poeților invitați din țară. Peste șaizeci de poeți și-au prezentat versurile.
Pe lângă acestea, au avut loc un vernisaj plastic având ca temă Pictura – Port la Dunăre, lansarea unui volum de poezie bilingv al unei poete din Ucraina, Liudmyla Diadcenko, și un workshop susținut de Angelo Mitchievici, cu tema Sfârșitul aventurii sau aventura fără sfârșit.
Au fost marcate, prin lansări de carte și recitaluri din lirica lor, centenarul nașterii lui Ben Corlaciu și al Ninei Cassian, ambii poeți născuți la Galați.
Pe nava Kaptan M., cu care invitații au făcut o plăcută croazieră pe Dunăre până la noul pod peste fluviu, s-au derulat un concert de fluier și chitară susținut de Ivan Hristov și Petar Chuhov și un recital extraordinar al actriței Daniela Nane.
Conferința cu tema Permanența Dunării a încheiat ciclul acestor manifestări literare.
Sunt de amintit și momentele muzicale de calitate ale elevilor de la liceul de muzică, precum și numărul special al revistei Dunărea de jos dedicat Festivalului, ingeniosul jurnal de bord ori programul Festivalului imprimat într-un format original și atractiv.
Organizatorii Festivalului au fost Filiala Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România, Primăria Municipiului Galați, Consiliul Județean Galați și Centrul Cultural Dunărea de Jos, în parteneriat cu FITRALIT, Editura Cărțile Tango, Institutul Liszt, Asociația de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea Dunărea de Jos, Consulatul General al României la Vârșeț, S.C. Cotnari S.A., S.C. Opanis S.A.
Cea care a conceput și a manageriat impecabil acest proiect cultural este poeta Florina Zaharia, președinta Filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor.
Meritul de a fi creat un eveniment literar absolut remarcabil ca amploare și consistență, care pune Galațiul pe harta literară națională, trebuie să-i fie recunoscut și salutat.