Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2023

Premiile USR   11 Jun 2024

Vineri, 31 mai 2024, la Teatrul Național din București, s-a desfășurat Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2023.

Amfitrion al Galei a fost președintele interimar al Uniunii Scriitorilor, Varujan Vosganian.

Momentele artistice le-au aparținut Lamiei Beligan (actriță la Teatrul Național din București) și muzicienilor Ion-Bogdan Ștefănescu (flaut, Filarmonica „George Enescu”) și Irina Mureșan (vioară, în prezent resident-artist la Cité Internationale des Arts, Paris).

În cadrul Galei au fost evocați actorii teatrului românesc care au excelat în trecut în recitarea poeziei lui Mihai Eminescu și anume: Eusebiu Ștefănescu, Adrian Pintea, George Calboreanu, Dinu Ianculescu, George Vraca, Gheorghe Cozorici, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ion Caramitru, Leopoldina Bălănuță, Florian Pitiș.

Ioan Matei, director în cadrul Ministerului Culturii și membru al Uniunii Scriitorilor, a decernat Premiul Național de Literatură, iar laudatio a fost rostită de Varujan Vosganian.

Juriul, alcătuit din Angelo Mitchievici (președinte), Gheorghe Glodeanu, Andrea H. Hedeș, Mircea Mihăieș, Vasile Spiridon, Peter Sragher, Răzvan Voncu (membri), a stabilit următoarele premii:


Poezie

Ion Mureșan, Introducere în Poezie, Editura Charmides


Proză

Adrian G. Romila, Acasă, departe, Editura Polirom


Critică, eseu și istorie literară, memorii, jurnale, publicistică

Adrian Papahagi, Shakespeare interpretat de ..., Pericle, Cymbeline, Furtuna, Editura Polirom


Dramaturgie

Marian Ilea, Societatea de socializare din Medio-Monte, Editura Eurotip


Traduceri din literatura universal (ex aequo)

Rareș Moldovan, James Joyce, Ulise, traducere din limba engleză, Editura Polirom

Vlad Russo, Montaigne, Eseuri (Cartea a III-a), traducere din limba franceză, Editura Humanitas


Literatură pentru copii și tineret

Augustin Cupșa, Două furnici și un elefant, Editura Humanitas


Debut (ex aequo)

Adriana Jderu, Spații mici, proză scurtă, Editura Humanitas

Alex Olteanu, Scurt tratat despre animalele care lucrează de acasă, roman, Editura Polirom


Premii speciale

Vlad Alexandrescu, Liviu Stroia, Dimitrie Cantemir. Imaginea de nezugrăvit a științei sacrosancte, ediție bilingvă latino-română, Editura Polirom

Cristian Pătrășconiu, Masa plăcerii 1 și 2, Editura Universității de Vest; Pâinea și lumina vieții: Două dialoguri despre Crăciun și Paști, Editura Spandugino & Horeb


Comisia pentru Minorităţi, compusă din Markó Béla (președinte), Ana Carolina Dovaly, Slavomir Gvozdenovici, Karácsonyi Zsolt, Mihai Traista (membri), a stabilit următoarele premii:

  • Literatura în limba maternă:

Scriitori/ Cărţi în limba maghiară:

Lövétei Lázár László: Zákeus fügefája

Titlu în limba română: Smochinul lui Zaheu (poezie)

Editura: Kalligram (Budapesta) și Bookart (Miercurea Ciuc), 2023


  • Literatura în limbile minorităților naționale:

Scriitori/ Cărţi în limba slovacă:

Pavel Husárik, Básne pre Filipka

Titlu în limba română: Poezii pentru Filipko (poezie)

Editura Ivan Krasko, 2021


  • Debut în literatura în limbile minorităților naționale:

Scriitori/ Cărţi în limba maghiară:

Nagy Zalán, Atlasz vállára veszi a holdat

Titlul în limba română: Atlas ține luna pe umăr (poezie)

Editura Erdélyi Híradó, Cluj-Napoca, 2023


Premiile pentru literatura în limbile minorităților naționale au fost acordate cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice al Guvernului României.


Premiul Național de Literatură i-a fost decernat, pentru întreaga sa operă, poetului Adrian Popescu.

Arhiva