Nicolae Oprișan s-a născut la 20 februarie 1953 în comuna Ciolpani, Ilfov. Fiul Elenei şi a lui Nicolae Oprişan.
Poet. Absolvent al Liceului Teoretic Snagov. A urmat studii universitare de lungă durată la Facultatea de Management Turistic şi Comercial, finalizate în 1999, şi un masterat în reţele de calculatoare la Universitatea Bucureşti, finalizat în 2004.
Este membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Braşov, din 2015.
Activează în aviaţia civilă ca tehnician în protecţia navigaţiei aeriene.
Debutează, în 1969, în suplimentul literar al ziarului Steagul Roşu, fiind prezentat de Nina Cassian.
În perioada liceului este redactor-şef al revistei literare Floare Albastră şi editează patru antologii de poezie scrise de elevi din Ilfov.
Între 1969 şi 2005 publică poezii în ziarele şi revistele: Luceafărul, Amfiteatru, Slast, Lupta cfr, dar şi în câteva antologii de poezie.
Debutează editorial cu volumul Reguli despre nesfârşit, 2012.
OPERA: Reguli despre nesfârşit (2012), Arta incendiului (2013), Următoarea voluptate (2014). Arta incendiului este tradusă în limba bulgară de Anca Staneva în 2015.
REFERINŢE CRITICE: Lucian Gruia, Mihai Antonescu, Gabriel Rusu, Ioan Es. Pop, Ioan Groşan, Paul Aretzu, Viorica Răduţă, Marian Drăghici, Mircea Bârsilă, Emil Lungeanu, Robert Toma, Neli Piguleva, Krum Gherghiţov.
„Îmi plac exploziile tăcute ale imaginilor, cu atât mai intense cu cât nu se desfășoară spectaculos, prin gesturi exterioare sau retorism superficial. Cuvintele pulsează, nu sunt alese după ureche, ci sunt misterioase porniri ale unui simț personal, cu tot riscul unor improprietăți sau incoherențe. Se pare că e vorba de un talent autentic. Dar experiența mea, veche și nouă, de la poșta redacției mă învață că a avea talent este doar un punct de pornire și că problema fundamentală constă în valorificarea lui. Un timp al perseverenței și al aprofundării – pe care autorul, elevul Nicolae Oprișan din clasa a X-a a Liceului din Snagov și-l și ni-l datorează – ne va dovedi dacă avem dreptate.” (Nina Cassian).
„Poezia lui Nicolae Oprișan oferă o lectură intensă, textul este bogat în sugestii, eliberează efluvii de lirism sub masca unei ironii subtile, a paradoxului căutat. Poetul trasează curbe savante cu un florar delicat și parfumează strofa cu imagini elegante, într-o necontenită sinestezie. Poemul ia uneori forma unei elegii comunicate în surdină, cu reținerea cu care se oficiază ritualuri ascunse. Felul în care iarba densă, care blochează trecerea vântului, este asemuită unui vis captiv, limitat de un cadru fix, al ramei, este de o rară subtilitate și de o marcantă expresivitate.” (Horia Gârbea)