In memoriam Adam Puslojić

In Memoriam   03 Jan 2023

Filiala București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România anunță cu profundă tristețe dispariția dintre noi a poetului și traducătorului sârb Adam Puslojić (11 martie 1943 – 31 decembrie 2022), autor a numeroase opere și în limba română.

Adam Puslojić a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România (Filiala Iași), membru de onoare al Academiei Române (din 1995) și unul dintre fondatorii mișcării poetice klokotrizam.

După absolvirea studiilor de filologie ale Universității din Belgrad, Adam Puslojić a debutat, în 1967, cu volumul de poezii Postoji Zemlja (Există pământul).

S-a făcut remarcat ca un foarte bun traducător de literatură română contemporană.

A fost un prieten apropiat și traducător în sârbă al lui Nichita Stănescu și al altor scriitori români, fiind prezent adesea la manifestări literare în România.

În limba română, a publicat volumele: Plâng, nu plâng (1991), Adaos (1999), Versuri din mers (2003), Trimitor la vise (2005), Tăcere lustruită (2006), Asimetria durerii (2009), Exaltare din abis, Inscripții abrupte, Culmea (2016).

A primit Premiul pentru contribuția la cultura națională, Premiul „Ivo Andrić” – Opera Omnia (2014), Premiul pentru traducerea și promovarea operei eminesciene, ediția 2020, decernat anual de Memorialul Ipotești, Premiul Festivalului Internațional „Tudor Arghezi” de la Târgu-Jiu și alte distincții.

Prin dispariția lui Adam Puslojić, lumea literară din Serbia și România suferă o ireparabilă pierdere.

Arhiva