A plecat dintre noi Daniel Vighi.
Prozator, eseist, istoric, traducător, Daniel Vighi s-a născut la 9 octombrie 1956, la Lipova, județul Arad.
A absolvit Facultatea de Filologie, secţia română-franceză, Universitatea din Timişoara (1980) și a obținut o bursă internaţională de cercetare şi creaţie, Akademie Schloss Solitude – Stuttgart, precum și titlul de doctor în filologie (1997).
A fost profesor de limba şi literatura română la Şcoala Generală nr. 15 din Timişoara (1980–1989), redactor la revista „Orizont” (1990–1992), lector, apoi conferenţiar la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii de Vest din Timişoara, Catedra de Literatură Română şi Literatură Comparată.
A fost membru în consiliile de redacţie ale revistelor: „Orizont”, „Dilema”, „Provincia”, „Ariergarda”, „Studii de literatură română şi comparată”, UVT.
Preşedinte fondator al Asociaţiei Culturale Ariergarda.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990.
A colaborat la cele mai importante publicații culturale din România, precum: „România literară”, „Vatra”, „Amfiteatru”, „Orizont”, „Familia”, „Steaua”, „Dilema”, „Cuvântul”, TVR Timişoara etc.
A publicat numeroase romane, volume de proză scurtă, eseuri și studii academice, dar și volume documentare, afirmându-se ca una dintre cele mai intense, oneste și lucide voci ale orașului Revoluției Române, al cărui Cetățean de Onoare a devenit cu numai câteva zile în urmă.
Volume publicate: Însemnare despre anii din urmă, 1989; Rusalii ’51. Fragmente din deportarea în Bărăgan, monografie de istorie contemporană, în colaborare cu Viorel Marineasa, 1994; Joseph de Maistre, Istorie și masonerie, selecție de texte, studiu introductiv și notă biobliografică, 1995; Valahia de mucava, 1996; Deportarea în Bărăgan. Destine – documente – reportaje, continuarea monografiei din 1994, în colaborare cu Viorel Marineasa și Valentin Sămânță, 1996; Studiul Europa de nicăieri în „Gabriel Andreescu – Naționaliști, antinaționaliști... (O polemică în publicistica românească)”, 1996; Studiul Scriitorii în revoluție – radiografia unei mentalități în volumul colectiv îngrijit de Romulus Rusan din colecția Biblioteca Sighet, O enigmă care împlinește șapte ani, 1997; Zona: prozatori și poeți timișoreni din anii ’80 și ’90, 1997; Decembrie, ora 10, 1997; Între hanger și sofa. Literatura în epoca veche românească (curs universitar), 1998; Studiul Vezi ce e de văzut? în volumul Carte cu Ion Dumitriu. O viață de pictor, ediție îngrijită de Adrian Guță și Ion Bogdan Lefter, 1999; Tentația Orientului, 1998; Insula de vară, 1999; Studiul Fenomenul deportării – privire retrospectivă în volumul Anii 1949-1953. Mecanismele terorii, seria Analele, 1999; Apocalipsa 9, 1999; Literatura în epoca veche românească, 1999; Sorin Titel – monografie critică, antologie comentată, receptare critică, 2000; Prelegeri de literatură română (curs universitar), 2001; Fals tratat de conviețuire, 2002; Fahrplan für die sixties, 2003; Lumea la 1848, 2003; Personajul istoric în literatura pașoptistă, 2003; Misterele castelului Solitude, 2005; Dagherotipuri, proza scurtă în manualul de literatură română, clasa a X-a, 2005; Cometa Hale-Bopp, 2007; Onoarea și onorariul (studiu universitar), 2007; Istoria din cutia de pantofi, 2013; Corso, trilogie, 2015, Mort în Patagonia, 2017 ș.a.
A fost prezent în numeroase antologii apărute în țară și în străinătate: Competiția continuă. Generația ’80 în texte teoretice, 1994; Generația ’80 în proza scurtă, 1998; Westwärts im Orientexpress – Rumäniens Literatur Unterwegs, Frankfurt, 1998; Romanian writers of the ’80s and ’90s, 1999; Romanian Fiction of the ’80s and ’90s, antologie 1999; Zwei Geschichten, „Lichtungen”, Zeitschrift fur Literatur, Kunst und Zeitkritik, 2000; Az epitestol a leepitesig es vissza, Budapest, 2000; Nyúlt a nyaka, mintha vakon keresne valamit, talán levegöt, Szeged, 2001; Luftmusik – über die Äolsharfe, Edition Solitude – Edition totale eclipse, Stuttgart, 2003; Passauer Pegassus, Zeitschrift fur Literatur, Passau.
Creația sa a fost distinsă cu importante premii: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1985); Premiul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România (1994 și 1997); Premiul ASPRO (1996); Premiul revistei „Tomis” şi al Asociaţiei Scriitorilor din Dobrogea (1996); Premiul ASPRO (1997); Premiul revistei „Familia” şi al revistei „Euphorion”(1999); Premiul pentru Literatură, Fundaţia Principesa Margareta (2005) etc.
Profesor exigent, dar și empatic, aflat mereu cu zâmbetul pe buze, scriitor și eseist de mare altitudine, așezat – încă de la primele cărți – în prima linie valorică a culturii contemporane, combatant neobosit pentru adevăr și libertate, inițiator de proiecte civice îndrăznețe, visător fără limite și prieten nepereche, iubit de toți cei din jur, Daniel Vighi lasă în urmă, prin plecarea sa, o operă greu comparabilă în literatura română de azi, dar și un gol dureros și imens.