Gala „Scriitorii Anului” Ediția a VII-a

Comunicate   10 Nov 2022

     Cea mai recentă ediție a Galei „Scriitorii Anului” a avut loc în zilele de 2 și 3 noiembrie 2022, la Iași.

     Premiile „Scriitorul lunii” / „Scriitorul anului” reprezintă un proiect al Uniunii Scriitorilor din România (co-directori: Gabriel Chifu și Adi Cristi), sub egida Primăriei Municipiului Iași (primar: Mihai Chirica) și în organizarea Casei de Cultură „Mihai Ursachi”.

     A fost cea de-a șaptea ediție a acestei prestigioase manifestări culturale. Ana Blandiana a fost desemnată, de un prestigios juriu, cu vot unanim, Scriitoarea anului. Evenimentul a fost transmis în direct de TVR Iași; evenimentul a fost, de asemenea, live și este arhivat pe pagina de Facebook a instituției – https://ro-ro.facebook.com/tvriasi/.

 

 

Desfășurător

 

     Manifestările prilejuite de Gala „Scriitorii Anului” au început pe 2 noiembrie, la Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iaşi, acolo unde, de la ora 15:00, publicul ieşean a fost invitat să participe la lansarea cărții Plăcuţele din Medio Monte, semnată de Gabriel Chifu și Mircea Bochiș (ilustrație) și la o expoziţie de artă vizuală, semnată tot de Mircea Bochiș. În aceeași zi, cu începere de la ora 16:00, a avut loc o sesiune de lecturi publice (recital de poezie), susţinută de scriitorii invitaţi în cadrul Galei „Scriitorii Anului”: Ana Blandiana, Gabriel Chifu, Nichita Danilov, Vasile Dan, Gellu Dorian, Horia Gârbea, Andrea Hedeş, Nicolae Prelipceanu, Cassian Maria Spiridon, Varujan Vosganian şi Adi Cristi. Cu același prilej, a avut loc şi un recital muzical oferit de artiştii Codrin Cheptine şi Alexandru Roman.

     În 3 noiembrie 2022, către seară, s-a desfășurat, cu începere de la ora 18:00, în Sala Vivaldi din Palas Mall Iaşi, ceremonia Galei „Scriitorii Anului”. Cu acest prilej au fost acordate premiile pentru scriitorii desemnaţi pentru lunile noiembrie 2021 – octombrie 2022 și, punctul culminant al întregii seri, Premiul „Scriitorul Anului”. Marea distincție a revenit scriitoarei Ana Blandiana.

     Juriul Galei „Scriitorii Anului”, ediţia a VII-a, a fost format din critici literari recunoscuţi, membri ai Uniunii Scriitorilor din România (USR): Nicolae Manolescu – preşedinte, Ioan Holban, Mircea Mihăieş, Irina Petraş, Vasile Spiridon, Răzvan Voncu şi Mihai Zamfir. În cadrul evenimentului moderat de Nicolae Manolescu și Adi Cristi a avut loc şi un recital extraordinar de muzică, oferit de pianistul Mircea Tiberian şi solista Nadia Trohin.

 

 

Palmares

 

     Laureații primelor șase ediții au fost: la Ediția I, anul 2016: Mircea Mihăieș, pentru volumul Ulysses, 732. Romanul romanului (Editura Polirom); la Ediția a II-a, anul 2017: Gabriel Chifu, pentru romanul Ploaia de trei sute de zile (Editura Cartea Românească); la Ediția a III-a, anul 2018: Horia-Roman Patapievici, pentru volumul Două eseuri despre paradis și o încheiere (Editura Humanitas); la Ediția a IV-a, anul 2019: Gabriela Adameșteanu, pentru romanul Fontana di Trevi (Editura Polirom); la Ediția a V-a, anul 2020: Mihai Zamfir, la împlinirea vârstei de 80 de ani, pentru întreaga operă și pentru cele două volume publicate în 2020: romanul În așteptare (Editura Polirom) și Alt jurnal indirect (Editura Spandugino); la Ediția a VI-a, anul 2021: Marta Petreu, pentru volumul Blaga, între legionari și comuniști, Editura Polirom, și Daniel Cristea-Enache, pentru volumul Linia de contur, II, Editura Spandugino.

     Pentru ediția cea mai recentă, scriitorii lunilor anului 2022 – din rândul cărora a fost ales Scriitorul anului 2022 – au fost următorii: Scriitorul lunii noiembrie 2021: Vasile Dan, pentru antologia de autor O cartografie a invizibilului (Editura Rocart); Scriitorul lunii decembrie 2021: Horia Gârbea, pentru volumele Amintiri cu poduri (poezie) și Crime la Elsinore (proză, ediția a III-a), ambele apărute la Editura Neuma; Scriitorul lunii ianuarie 2022: Andrei Oișteanu, pentru volumul Moravuri și năravuri. Eseuri de istorie a mentalităților, Editura Polirom; Scriitorul lunii februarie 2022: Ana Blandiana, pentru nominalizarea la prestigiosul Premiu Strega (Italia) și pentru prodigioasa prezență în spațiul literar hispanic (patru volume apărute simultan); Scriitorul lunii martie 2022: Mihai Dinu, la împlinirea vârstei de 80 de ani, pentru o operă teoretică și critică impunătoare; Scriitorul lunii aprilie 2022: Nichita Danilov, la împlinirea vârstei de 70 de ani, pentru volumul de proză scurtă Simfonia mută (Editura Polirom) și pentru antologia de versuri Peisaj cu îngeri la fereastră (Editura Junimea); Scriitorul lunii mai 2022: Angelo Mitchievici, pentru volumul Farmecul vieților distruse. Câteva reflecții despre ratare (Editura Humanitas); Scriitorul lunii iunie 2022: Andrea Hedeș, pentru volumul de eseuri Cei care dansează, Editura Neuma, și pentru contribuția remarcabilă la proiectele revistei și Editurii Neuma; Scriitorul lunii iulie 2022: Mihaela Mancaș, pentru sinteza fundamentală Stil și stilistică. Studii, Editura Universității din București; Scriitorul lunii august 2022: Nicolae Prelipceanu, la împlinirea unei vârste semnificative, pentru volumul funa máro și pentru întreaga operă poetică; Scriitorul lunii septembrie 2022: Cosmin Andrei Tudor, pentru prestația în cadrul Turnirului de Poezie de la Muntele Athos și pentru promițătoarea evoluție a poeziei sale; Scriitorul lunii octombrie 2022: Alexander Baumgarten, pentru coordonarea exemplară a colecției „Biblioteca Medievală“, Editura Polirom (50 de volume în perioada 2003-2022) și pentru recenta apariție Augustin, Despre Treime, ediție coordonată, studiu introductiv și traducerea unei mari părți a lucrării, care inaugurează „Biblioteca Augustiniana“.

     Ana Bladiana, laureata ultimei ediții a Galei „Scriitorii Anului”, a spus, în cadrul discursului său de mulțumire, vizibil emoționată: „E foarte greu să fii de față și să auzi vorbindu-se despre tine atât de extraordinar cum ați vorbit dumneavoastră, toți cei de aici, de la această Gală. Vreau să spun ceva: succesele din străinătate nu se compară cu cele din țară – pentru simplul motiv că nu am știut niciodată când am luat un premiu în străinătate cine mi l-a dat, cine a hotărât să îl primesc. În schimb, știu care sunt criticii, care sunt scriitorii, care sunt colegii care votează să iau un premiu aici și, în felul acesta, premiul primit acasă încetează să fie doar un premiu literar – el devine un fel de decorație specială, un fel de dovadă extraordinară de nesingurătate. Și este cel mai extraordinar lucru care mi se poate întâmpla.”

     Nicolae Manolescu, președintele Juriului de la ediția a VII-a a Galei, a precizat, la rândul său, în cuvântul de laudatio: „Sunt unul dintre cei care i-a urmărit Anei Blandiana întreaga carieră literară, nu numai literară de fapt, în țară și în străinătate. (...) Am presimțit că va fi poetă, că e poetă și cred și astăzi că e poetă, a rămas poetă, o mare poetă. Tot ce a făcut ea – multe lucruri importante, foarte multe! – , participarea ei civică de după Revoluție, faptul că nu a făcut compromisuri înainte, toate acestea sunt lucruri remarcabile. Ana Blandiana și-a ținut promisiunea de la debut, a evoluat într-un mod extraordinar, toate volumele ei succesive se țin minte, există o pecete, există un stil, există o amprentă Ana Blandiana pe care o recunoaștem foarte bine și nu trebuie să facem mare efort pentru asta. Toate acestea completează o personalitate remarcabilă a culturii române din ultimii 50-60 de ani.”

    Bref: în 2-3 noiembrie, în cel mai renumit oraș moldav, Gala „Scriitorii Anului” a fost, și în acest an, la înălțime, grație unei organizări impecabile. În acele zile, la Iași, cultura a fost capitală.

     Proiectul „Scriitorii lunii” / „Scriitorul Anului” a fost co-finanțat de Ministerul Culturii și Primăria Municipiului Iași (prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi”.

Arhiva