Cununa de lauri de la Nessebar

Comunicate   04 Oct 2021

     În localitatea Nessebar de pe litoralul Bulgariei, în apropiere de vechea cetate Messembria, unul dintre cele mai vechi orașe medievale încă locuite, s-a desfășurat Turnirul de Poezie „Cununa de lauri de la Nessebar”, organizat de Uniunea Scriitorilor din România, cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român. Perioada de desfășurare a fost 5 – 9  septembrie 2021.

     Turnirul, care în mod normal are loc anual, a ajuns la a zecea ediție, deoarece în anul 2020 pandemia a împiedicat organizarea unei ediții. Conform regulamentului, la fiecare ediție participă două echipe de câte șase poeți reprezentând două Filiale ale Uniunii Scriitorilor: câștigătoarea trofeului la ediția precedentă și o altă Filială invitată. După o primă rundă de lecturi la care participă toți poeții, juriul stabilește echipa câștigătoare și șase poeți care participă la al doilea tur. După al doilea tur, se desfășoară finala între trei poeți, pentru ca unul dintre ei să obțină Cununa de lauri (trofeul individual). 

     În 2021, la Turnir au participat Filiala București – Poezie, câștigătoarea Turnirului la ediția precedentă (Alicante, 2019), și Filiala Timișoara. Echipele au avut componența: Flavia Adam, Liviu Capșa, Ion Cocora, Horia Gârbea, Nicolae Prelipceanu, Eugen Suciu (București-Poezie) și Borco Ilin, Andra Mateucă, Daniela Rațiu, Costel Stancu, Robert Șerban, Gheorghe Vidican (Timișoara). Cei 12 participanți au citit în fața unui juriu prezidat de domnul Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor, care i-a avut alături pe Gabriel Chifu, Daniel Cristea-Enache, Andrei Novac, Răzvan Voncu și Varujan Vosganian.  

     Juriul a decis ca în turul doi să citească poeții: Ion Cocora, Horia Gârbea, Nicolae Prelipceanu, Eugen Suciu (București-Poezie), Andra Mateucă și Robert Șerban (Timișoara). Dintre aceștia, au fost aleși cei trei finaliști: Horia Gârbea, Nicolae Prelipceanu, Eugen Suciu.

     În penultima zi a Turnirului, în cetatea Messembria, în aer liber, în vecinătatea mării și a unei biserici bizantine, participanții au primit diplomele de participare, iar câștigătorii trofeele cucerite. Fiecare poet dintre cei prezenți a citit un text la festivitate. În afara concurenților, au mai prezentat poeme: Hanna Bota, Gabriel Chifu, Andrei Novac, Varujan Vosganian.   

     Filiala București – Poezie a cucerit Cununa de lauri. Individual, laureații au fost Nicolae Prelipceanu și Eugen Suciu. Premiul Special al juriului a fost decernat poetei Andra Mateucă.

     În urma Turnirului de la Nessebar, Filiala București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România a ajuns la al treilea trofeu Cununa de lauri cucerit: Alexandroupolis 2018, Alicante 2019, Nessebar 2021 (2020 pauză de pandemie). A mai dobândit 6 premii individuale: de 5 ori Cununa de lauri prin: Bogdan Ghiu și Liviu Ioan Stoiciu, Ioan Es. Pop, Nicolae Prelipceanu și Eugen Suciu și o dată Premiul Publicului (Horia Gârbea, 2018). Ca la toate edițiile Turnirului, participanții au fost într-o atmosferă de prietenie și colegialitate, au avut ocazia să se cunoască, au schimbat între ei și cu membrii juriului opinii și volume, au admirat un loc de un farmec aparte. 

Arhiva