Laureatul ediției de anul acesta a fost poetul Ion Mureșan
Încet-încet, viața literară își revine după întreruperea provocată de starea de urgență pandemică.
Una dintre primele manifestări literare cu public de după relaxarea restricțiilor a fost Premiul Național „Lucian Blaga“ – Opera omnia, care anul trecut nu a putut avea loc din cauza vârfului pandemic și a măsurilor de carantinare luate atunci, astfel încât cea de-a cincea ediție, din punct de vedere administrativ, este în realitate cea de-a patra.
Desfășurată, ca în fiecare an, la Lancrăm, la Centrul Cultural „Lucian Blaga“, gala de anul acesta a avut loc în data de 11 iulie, începând cu orele 11:00, în aer liber (desigur, respectându-se măsurile de distanțare în vigoare), în decorul curții casei în care s-a născut și a copilărit marele poet.
Despre organizarea, semnificațiile și istoricul premiului au vorbit Cornel Nistea (președintele Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România), Ion Dumitrel (președintele Consiliului Județean Alba) și Răzvan Voncu (președintele juriului).
A urmat o splendidă gală de poezie, în care poeții nominalizați la premiu – Gabriel Chifu, Vasile Dan, Ioan Moldovan, Ion Mureșan, Ioan Es. Pop și Liviu Ioan Stoiciu – au citit din creațiile lor, în fața unui public numeros, în rândurile căruia se afla și un grup de tineri poeți participanți la Festivalul „Lucian Blaga“.
În continuare, a fost decernat Premiul Național pentru Poezie „Lucian Blaga“, ediția 2021. Juriul, în componența Gabriel Coșoveanu, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Horia Gârbea, Irina Petraş, Vasile Spiridon și Răzvan Voncu (președinte), a decis ca laureatul acestei ediții să fie poetul Ion Mureșan. Premiul i-a fost decernat de către Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, iar criticul Irina Petraș a rostit cuvenita laudatio.
Manifestarea a fost organizată de Consiliul Județean Alba, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga“ Alba, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România și Centrul Cultural „Lucian Blaga“ din Sebeș.
Reamintim că laureații edițiilor anterioare au fost Adrian Popescu (2017), Emil Brumaru (2018) și Ana Blandiana (2019).